„În Ucraina, sunt verişoarele mele, unchiul meu, care este fratele mamei. Este cumplit! De dimineaţă, am stat la discuţii, încercând să îi conving pe toţi, pentru că eu şi Mădălin ne-am mobilizat atât cât să putem să îi aducem pe toţi aici, să le oferim tot ce au nevoie în această perioadă. Însă, din păcate, nu am putut să îi conving. Nu vor să îşi părăsească casele.

Unchiul meu are o gospodărie acolo, nu poate să lase aşa. În perioada asta, este totul o debandadă. Mi-a spus că s-a dus la benzinărie să îşi alimenteze maşina şi a stat trei ore la coadă. Toate drumurile sunt împânzite de poliţie, fiecare maşină care trece pe drum este verificată. Este un haos!

I-am zis: „Nu o să mai puteţi merge la magazine, lucrurile pot lua o întorsătură extrem de gravă şi de complicată”, a povestit vedeta, vizibil marcată de situația prin care trece familia ei.

Eu aş fi procedat altfel, dacă eram în locul lor”

”Sunt îngrijorată şi pentru verişoara mea, fata unchiului meu, care este asistentă medicală. Astăzi, a mers la muncă, ca în mod obişnuit.

Nu am putut să îi conving. Până la urmă, este decizia lor. Mă gândesc că ar fi trebuit să ia această decizie un pic mai devreme pentru a pleca. Aţi văzut ce se întâmplă şi la punctele de frontieră. Este foarte complicat şi cred că haosul va fi din ce în ce mai mare. Totul este imprevizibil”, a spus Cristina Șișcanu, la Antena Stars.

„Verişoarele mele, una fiind stabilită în Jîtomîr şi una în Kiev, se roagă şi îşi păstrează calmul, încearcă să fie stăpâne pe situaţie şi trăiesc cu speranţa că se va termina repede, ceea ce eu nu cred. Deocamdată, sunt stăpâne pe situaţie.

Eu aş fi procedat altfel, dacă eram în locul lor – aş fi plecat -, dar fiecare decide pentru el. Au şi copii mici. Este complicat! Sunt lucruri pe care le-au construit în vieţile lor şi le este greu să renunţe”, a mai spus vedeta despre situația din Ucraina, țară pe care e cu ochii întreaga lume în aceste momente.

Vezi și Natanticu, glumă pe seama situației dintre România și Rusia: „Uite că s-a adeverit”

Citește și:

E împăcarea anului. Formează din nou un cuplu la cinci ani de la divorț

Fabuloasa avere a lui Vladimir Putin: de la palate luxoase și până la o toaletă de 56.000 de euro