Și, într-adevăr, lucrurile nu stăteau deloc bine, după cum avea să descopere.
„Pe 2 ianuarie a trebuit să-i sparg ușa casei unde locuiește mama pentru că nu mai răspundea la telefon. Am găsit-o într-o stare… nu se mai putea ridica de jos, comunica, dar era de câteva ore pe jos, a făcut o pneumonie interstițiară, o viroză pe care a luat-o de la o prietenă și care a evoluat și a dus apoi la pneumonie, dar când ai deja 70 plus evoluează, probabil, mai repede.
A fost un început de an foarte greu, mi-a fost frică pentru ea pentru că nu mai răspundea la telefon, iar din momentul în care am ajuns în fața ușii și până am reușit să spargem ușa cu o echipă specializată am crezut că fac eu infarct în fața ușii. Când am găsit-o pe jos și am văzut că nu avea putere să se ridice, mi-am dat seama cât de neputincioși suntem!”, a povestit pentru Click Roxana Ciuhulescu.
Din fericire, femeia e mai bine acum, a mai povestit fosta vedetă de la Pro.
„Mama este bine acum, i-am luat și un cadru cu roți, are și pe cineva care stă cu ea și o ajută. A fost foarte greu pentru noi, pentru că urma să plec din țară, doctora m-a asigurat că este în afara oricărui pericol, eram pregătiți să anulăm vacanța dar până la urmă am plecat!
A fost greu! Este singurul meu părinte pe care îl mai am, tata s-a stins când eu aveam 10 ani, a murit în ’89 și îmi doresc să o am pe mama alături de mine cât mai mult timp…”, a mai spus Roxana Ciuhulescu, în vârstă de 46 de ani și mamă a doi copii.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2025/02/roxana-ciuhulescu-spart-usa-mamei.jpg)
Fiica vedetei împlinește 17 ani chiar de Valentine’s Day
Viața vine și cu rele, dar și cu bune. După atâtea emoții negative și spaime, iată că vine și un moment frumos. În doar câteva zile, Roxana Ciuhulescu va avea și un motiv de sărbătoare. Fiica ei din primul mariaj, Ana Cleopatra, va împlini 17 ani chiar de Valentine’s Day, iar vedeta își dorește să o sărbătorească într-un mod atipic, în tren!
„Fiica mea, Ana, împlinește 17 ani de Valentine’s Day. Este născută chiar pe 14 februarie, la ora 14.02, în aceeași zi în care s-a născut și fiica medicului cu care am născut-o, Ilinca. Ana a fost un copil mult dorit, mi-am dorit-o enorm și a fost exact așa cum am visat-o și cum mi-am imaginat-o eu, o fetiță drăguță foc.
A fost și este un copil bun, frumoasă foc de la naștere, era roz. A plâns ea puțin la naștere dar când mi-a simțit brațele în jurul ei, mi-a și zâmbit.
Iată că au trecut 17 ani de când a apărut prima minune din viața mea. Urmează și Cezar în vară, pe 12 iulie, împlinește 7 ani. Ana s-a născut de Ziua Îndrăgostiților. Putea în aceeași măsură să ne nască și de Dragobete”, mai povestește vedeta.
Fiica Roxanei Ciuhulescu și-a luat permisul de conducere la 16 ani! „Am tras și o porție de plâns”
„Copiii mei au fost cadouri pentru soții mei”
“Pentru mine, Valentine’s Day are o dublă semnificație, iar Cezar este născut chiar de ziua tatălui lui. Copiii mei au fost cadouri pentru soții mei, fiecare s-a născut cu un simbol. Important e că am copii sănătoși și că am copii buni”, ne-a mai spus Roxana Ciuhulescu care este ajutată cu copiii de o bunică adoptivă în care are încredere deplină.
„Ne-am hotărât să facem o petrecere pe tren”
Roxana Ciuhulescu a vorbit și despre cine o ajută să aibă grijă de copiii ei, elevi la stat, dar care sunt planurile pentru ziua fiicei ei.
„Copiii au crescut dar ne ajută o bunică adoptivă care este ca și bunica adevărată. Amândoi sunt la școli de stat și învață destul de bine, sunt mândră de ei. Fac sport. Ana s-a recuperat după operație, s-a reapucat de sport încă de anul trecut și suntem ok, ne descurcăm foarte bine.
Pe Ana o vom sărbători pe tren, facem un mic party pe tren, pentru că urmează să plecăm în weekend la Brașov, eu joc etapa din campionatul de Catchball și plec cu toată echipa, și cu ea, Cezar și soțul. Ne-am hotărât să facem o petrecere pe tren. Nu am mai mers cu trenul de an de zile, iar pentru Cezar va fi chiar o premieră pentru că el nu a mers deloc cu trenul”, a mai spus vedeta.