Roxana a mers azi-dimineață la maternitate, însoțită de soțul ei,  Silviu Bulugioiu. Fosta prezentatoare TV a intrat în sala de nașteri la ora 09:00 și a făcut operație de cezariană pentru a-l aduce pe lume pe băiețel.

„Ne-am început ziua frumos, s-au oprit ploile când trebuie să apară Cezar. Este o zi cu mare încărcătură emoțională. Poţi să ai şi cinci copii, emoţiile sunt diferite. Teoretic prin cezariană aş vrea, dar dacă până acum nu au apărut contracţii. Împreună cu medicul am hotărât că este mai bine să fac cezariană, mai ales că mai am o cezariană şi are peste 4 kilograme. (…). Nu am intrat în travaliu, nu am contracții, deci va fi cezariană. Să-i dea Dumnezeu noroc.La 9 începe operaţia. Nimic în viaţă nu este întâmplător. Când am rămas însărcinată şi am făcut calculul m-am rugat de el să stea cuminte ca să fie un cadou frumos pentru tatăl lui şi sper să fie la fel de inimos ca tatăl lui (…). Am dormit vreo 2-3 ore (n.r.: azi-noapte). (…)”, a mărturisit vedeta înainte să intre în sala de operații pentru Antena Stars.

Citește și: A fost unul dintre cei mai în vogă artiști de la noi, dar a renunțat la muzică pentru a-și îndeplini visul din copilărie. Ce face acum Mihai Sturzu

Astăzi este ziua soțului Roxanei

Silviu Bulugioiu își sărbătorește astăzi aniversarea, iar nașterea fiului său cu Roxana Ciuhulescu este pentru el  cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată.

„E nemaipomenit, vrem să fie bine pentru toată lumea. E atâta bucurie în spate, încât emoțiile pălesc. (…). A fost foarte simplu să o susțin, mai greu a fost să o fac să stea locului. În plus, cu dragoste, iubire, se poate orice”, a declarat și soțul Roxana Ciuhulescu.

Roxana mai are fetiță în vârstă de șapte ani, pe nume Ana Cleopatra, din prima căsnicie.

Citește și: