Rona Hartner a avut parte de un șoc, după ce a fost diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, în luna iulie a acestui an. Mai exact, medicii i-au spus artistei că are cancer la plămâni și metastaze la creier. Ulterior, artista a fost internată în spital pentru mai multe zile, acolo unde a făcut și tratamentul cu citostatice.

La doar câteva săptămâni după ce medicii i-au dat diagnosticul cumplit, Rona Hartner susține acum că s-a vindecat, grație unui medicament care, pe ea, a salvat-o. Artista susține că în viața ei se întâmplă un miracol. Și asta pentru a doua oară! Vedetei nu-i vine să creadă și susține că este doar mâna lui Dumnezeu.

„Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Medicii au găsit un remediu-miracol, un medicament foarte periculos, ca orice chimioterapie, cu 13 pagini de efecte secundare. Se pare că Dumnezeu a vrut să n-am niciun efect secundar, ba dimpotrivă, să îmi facă un miracol și să mă vindec în două săptămâni.

E o minune mare de tot. Era stadiul patru și după ăsta nu mai e alt stadiu.

Practic, la unele boli mai zic ei că există și stadiul cinci, dar când ai deja metastaze în corp e patru și nu mai pot să facă ei niciun fel de operație.

Și sunt greu de găsit și medicamentele, iar cele mai multe medicamente au efecte. La mine, exista interdicție la toate medicamentele clasice și au găsit unul foarte special și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit”, a povestit Rona Hartner pentru Fanatik.ro.

Va trebui să ia o pastilă pentru tot restul vieții

Sigur că asta nu înseamnă că a oprit și tratamentul. Mai mult, Rona va trebui să i o pastilă pentru tot restul vieții, care să prevină instalarea cancerului oriunde în organism.

”Mai iau niște pastile de securitate. Trebuia să se oprească tratamentul după o lună, dar au zis să mai prelungească tratamentul cu încă o lună. În mod normal trebuia să iau tratamentul între 6 luni și 2 ani, dar când au văzut ce bine merge după două săptămâni au zis să mai prelungească, totuși, cu o lună și jumate, să fie în total două luni, ca să fie siguri.

Pe urmă, o să am un mic polițist în corpul meu, care o să încerce să dea la cap oricărui cancer care poate să mai apară. Eu m-am trezit într-un timp foarte scurt cu un cancer foarte mare și au zis doctorii să lase un mic polițist în corp. O să am o pastilă, ceva, de luat toată viața”, a mai spus Rona Hartner.

Dar drumul până aici nu a fost simplu. Primii medici la care a fost nu-i dădeau nicio șansă. O mutație pe care vedeta o are a fost norocul ei. Altfel, medicamentul nu ar fi funcționat, mai spune ea.

”Primii oncologi care m-au văzut au zis că n-au niciun tratament și că să-mi fac toate cele pentru o plecare în pace.

N-au avut săracii ce să îmi facă și a venit șefa de secție și a zis că se ocupă ea. A găsit, într-adevăr, un tratament. A trimis analizele mele în America, pentru că a observat o mutație în cancer. Medicamentul pe care l-am primit nu era neapărat pentru plămâni, ci mai degrabă pentru cancerul de piele. Mutația asta făcea parte din posibilitățile ca celula să se înțeleagă cu medicamentul”, a explicat vedeta, care s-a tratat la un spital de stat din Franța.

Rona Hartner și-a cumpărat loc de veci: „Am fost jumătate paralizată”. Vedeta vrea să oprească tratamentul

Pentru că, din păcate, nu e singura în această situație, mulți oameni au vrut să știe cum se numește medicamentul. Iată ce le transmite acestora Rona Hartner: ”Mulți oameni m-au întrebat să dau numele medicamentului, păi nu vi-l dau! Doamne ferește!

Mulți au certat doctorii lor, dar oameni buni, nu merge decât la mutația respectivă, BRAF, trebuie să ai această mutație. Eu am avut chiar o mutație complexă. Dacă nu aveam mutația asta în cancer, nu se putea face nimic”, a mai spus Rona Hartner pentru sursa citată.

Rona HartnerSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Connect-R, Ozana Barabancea și Jo i-au fost aproape: „Toți au fost cu mine”

Dacă foștii parteneri de viață nu au fost alături de ea în această luptă, Rona Hartner recunoaște totuși că a avut parte de susținere. Chiar din partea unor persoane la care nu se aștepta.

„Am primit mesaje, dar să știi că a fost și multă lume perplexă. Fanfara mea din Franța, band-ul meu din Franța, toți au fost cu mine, m-au ajutat. Mama a venit din Canada, sora mea, fratele meu au venit și au stat cu mine cât au putut. Mama e în continuare la mine.

Ea a văzut toată evoluția, a văzut cum pierdeam putere, cădeam lată și apoi m-am ridicat în picioare. N-a înțeles nimic după două săptămâni când m-a văzut vie. Fata mi-a fost aproape. M-a sunat Connect-R, m-a sunat Jo, cântăreața, scumpa de ea. M-a sunat foarte mult Ozana Barabancea. Au fost mulți colegi de breaslă foarte șocați”, a adăugat Rona Hartner.

Rona Hartner nu și-a pierdut nicio secundă optimismul

Rona Hartner, în vârstă de 50 de ani, nu și-a pierdut nicio secundă speranța că se va face bine. În urmă cu o lună, artista spunea că tratamentul cu citostatice decurge foarte bine și că este optimistă în lupta cu această boală nemiloasă.

„Acum sunt un pic mai împlinită de la cortizon, dar ăsta e singurul efect secundar pe care-l am, pentru că Dumnezeu a vrut să am un cancer care răspunde extraordinar la ultimul model de citostatice din lume, care este fără niciun efect secundar asupra mea.

Acest tratament este extraordinar și deja în trei săptămâni am trecut de jumătate. Așa este (nr. rezultatul analizelor este foarte bun). Doctorii mă trimiteau la notar să-mi fac testamentul, am fost cu copilul meu, a fost groaznic pentru noi, mi-am cumpărat loc de veci, dar Biserica e forță.

Acum sunt vie, deși nu era prevăzut, am fost jumătate paralizată din cauza unei metastaze pe creier.

Ieri am făcut două ore de sport, am mers 7-8 kilometri, am înotat. Pentru că am un tonus excepțional, acest medicament a dat înpoi metastazele, care în mod normal trebuiau să-mi facă criză de epilepsie.

Merg pe panta bună, cred că într-o lună opresc tratamentul, fără să-mi fi pierdut părul, fără să fie avut nimic altceva, doar că nu mai am forță”, spunea Rona Hartner acum o lună, în emisiunea lui Cristi Brancu.

Vezi și Rona Hartner, detalii despre încă o luptă cu cancerul: „Mi-au descoperit la plămâni o tumoare de cinci cm. Cele pe creier sunt șapte”

Citește și:

„La început nu le-a plăcut foarte tare ideea”. Jojo și Paul Ipate, discuții cu familiile lor, legat de nuntă. Abia acum au recunoscut

Silvia Dumitrescu a împlinit 64 de ani. Rebela anilor ’90, două căsnicii, o iubire ca în filme și un fiu mare pianist