Într-un interviu recent, cântăreața a povestit că știe deja cum ar vrea să fie următorul bărbat din viața ei. ”Încep anul 2022 cu foarte multe speranțe. Deocamdată nu mă gândesc deloc să îmi refac viața. Dar dacă se ivește ocazia și persoana potrivită, cred că acum sunt capabilă, în sfârșit, să înțeleg, cu cine și cu ce profil de bărbat m-aș înțelege. Cred că măcar experiența cu Herve a fost benefică din acest punct de vedere. Știu acum cu fel de bărbat m-aș înțelege! Dar oare acest bărbat există? Nu știu!”, a declarat ea pentru Ciao.

„Următorul bărbat din viața mea trebuie să fie blând și smerit cu inima”, a mai completat ea, punctând calitățile care nu ar trebui să-i lipsească.

Ea a povestit că în sfârșit a ajuns la concluzia că nu mai trebuie să comunice atât de mlt cu fostul soț. ”Nu prea am mai ținut legătura cu el. Ne dăm seama că e mai bine să nu mai fim amândoi în legătură. Asta este… Cred că este mult mai bine așa.

Și chiar dacă sunt în sufletul nostru multe contradicții, și din când în când am vrea să vorbim, fiincă eram obișnuiți să vorbim, așa, împreună, e mai bine să nu vorbim. Pentru că trebuie să fie fiecare vindecat, pe partea lui, de toate greutățile”, a explicat ea.

Rona Hartner, despre fosta căsnicie: ”Eu am avut sentimentul că nu o să dureze”

Întrebată dacă are ceva să-și reproșeze, odată terminat acest mariaj, iată ce a spus vedeta: ”În general, ceea ce îmi reproșez, eu consider că este 50-50% un divorț. Când divorțezi, sigur este și partea ta de vină.

Și, în primul rând, ce pot să îmi reproșez este că de la început știam că nu o să meargă. De la început știam că trebuie să fiu foarte atentă. La un moment dat am avut efectiv încredere că ceea ce mi se pare mie este un pic fragil între noi.
Va merge, dar știam foarte clar, pe deoparte că… eu am avut sentimentul ăsta că nu o să dureze. Dar nu mi-am imaginat că se va termina așa de repede.

Dar știi cum e, avem un instinct al nostru pe care nu-l ascultăm. Asta îmi reproșez, că nu mi-am ascultat instinctul. Dar am trăit într-adevăr trei ani speciali și trag foarte multe concluzii și foarte multe lecții de viață. Și acum, tot răul spre bine”.

Vezi și Surpriză de Sărbători! Cu cine le-a petrecut Rona Hartner: ”Am mâncat împreună curcan franțuzesc și am dansat. Suntem prea apropiați”

Citește și:

Cum arată Jane Seymour la 70 de ani, fără machiaj. Cele mai recente imagini cu ea i-au uimit pe fani

Cum arăta Mircea Radu în adolescență. Mereu un tip serios, cu privirea visătoare