„Trebuie să recunosc că pur și simplu nu pot să merg”, mărturisește Romina Power într-un filmuleț postat pe contul său de socializare. „Din păcate, corpul meu îmi face în acest moment probleme și, din păcate, nu mai sunt atât de agilă pe cât mi-aș dori”, mai spune ea. Problemade care vorbește artista a împiedicat-o să participe în urmă cu două zile la o seară spirituală care a avut loc la Lecce la Muzeul Castromediano.

Anunțul Rominei Power i-a îngrijorat foarte tare pe fani, cu atât mai mult cu cât aceasta are probleme la un picior care îi provocă dureri de ani de zile. De altfel, potrivit presei italiene, în 2019 ea a suferit și o intervenție chirurgicală, dar nici măcar operația se pare că nu i-a rezolvat problemele.

Cu toate acestea, artista este o luptătoare și a încercat să-și liniștească pe fani: „Va trece, îmi pare rău”, a mai spus ea, uitându-se drept la picioarele pe care le ținea ascunse sub masă la care stătea.

Romina Power, în cârje pe scenă

Și se pare că s-a ținut de cuvânt, căci la doar o zi distanță, Romina Power s-a urcat pe scena Palatului Culturii din Sofia, Bulgaria, acolo unde a susținut un spectacol de zile mari. Dar asta nu înseamnă că problemele sale de mobilitate au dispărut ca prin farmec, căci artista a ajuns în cârje pe scenă, și mare parte a cconcertului l-a susținut așezată pe scaun.

De altfel Romina Power este așteptată zilele acestea și în România, unde va susține două concerte alături de fostul ei soț Al Bano – pe 11 noiembrie la București și pe 13 noiembrie la Cluj Napoca. Concertele fac parte dintr-un turneu mai amplu – AL BANO & ROMINA POWER Live Tour 2022.

Citește și: Romina și Al Bano Power: iubire, despărțire, tragedii. Drumul artiștilor de la ură, la iertare. Celebrul cuplu va cânta la Cluj și la București

xRomina Power, mesaj sfâșietor și disperat pentru fiica ei dispărută: „Dacă cineva recunoaște o femeie ce seamănă cu această fată…”