Romanița Iovan a fost invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, acolo unde a vorbit despre relația cu Irinel Columbeanu. Cei doi au format unul dintre cele mai mediatizate cupluri din showbiz-ul românesc, la începutul anului 2000. Ulterior, Romanița Iovan și Irinel Columbeanu au decis să meargă pe drumuri separate. Relația lor suscită însă și acum, la ani distanță, curiozitatea, pentru că, deși au format un cuplu, puțini i-ar fi văzut împreună.
A fost cu Irinel Columbeanu pentru bani?
După ce Romanița Iovan și Irinel Columbeanu au pus capăt relației, gurile rele au spus că vedeta a stat cu omul de afaceri pentru situația materială și a decis să se despartă de el când a început să aibă probleme financiare.
Ulterior, Romanița Iovan a spus că pe vremea când era iubitul ei, Irinel Columbeanu nu avea nimic și au pornit amândoi de la zero. Cu toate astea, vedeta susține că între cei doi a rămas o relație de prietenie și se respectă în continuare.
„Prietenia noastră are peste 33 de ani și mai mult decât atât, o prietenie e mult mai importantă decât o relație de iubire. Relația de iubire poate să dispară după câțiva ani. Poate să dureze toată viața, dar dacă cele două nu sunt împreună, nu au cum să funcționeze până la sfârșit.
Prietenia mea cu Columbeanu este și acum, există, și apropos de ajutor, oricând are nevoie de mine, Irinel știe că poate să apeleze.
Lucrurile acestea cred că mai bine rămân personale, decât să le pui pe tapet. Nu am făcut pentru relația noastră un tablou ca eu să fiu cea mai bună femeie și umană, perfectă.
Sunt în situația în care îmi permit să fiu alături de toți prietenii mei, iar din punctul acesta de vedere, Columbeanu rămâne un prieten foarte bun”, a mărturisit Romanița Iovan, la Kanal D.
L-a ajutat sau nu atunci când acesta s-a confruntat cu mari probleme financiare?
Întrebată dacă a sărit în ajutorul lui Irinel Columbeanu când acesta s-a confruntat cu problemele financiare, Romanița Iovan a spus răspicat că a fost alături de el.
„Da, mi-a cerut ajutorul și eu i l-am dat”, a dezvăluit Romanița Iovan, lfătă a intra în amănunte,
Ce spune Romanița Iovan despre bărânețe. Apelează sau la bisturiu?
După despărțirea de Romanița Iovan, Irinel Columbeanu a fost într-o relație cu Anna Lesko, care este cu 15 ani mai tânără. La acea vreme, artista ar fi făcut mai multe ironii la adresa Romaniței Iovan, însă aceasta a preferat să nu răspundă răutăților.
Cu toate astea, creatoarea de modă a vorbit în cartea sa despre vârstă și mai ales despre momentul în care crede că apare bătrânețea.
„Nu cred că e vorba de o sperietură, dar de multe ori m-am gândit că nu aș vrea să fac cunoștință cu ea. Asta nu înseamnă că nu îmi doresc să ajung la cei 105 ani. Acesta este obiectivul meu, dar vreau să ajung la 105 tot prin Eleganță, vreau să fac tot ce pot eu fără să intervin, dacă se poate, în altă măsură. Ce pot uman vorbind, este să încetinesc semnele.
Nu neapărat să o întrerup, pentru că e elegant și este o binecuvântare să ajungi la o vârstă. Asta înseamnă să trăiești mult, iar dacă și calitatea vieții este extraordinară, atunci clar este un lucru bun”, a mărturisit Romanița Iovan, în platoul „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Mai mult, creatoarea de modă a recunoscut că trecerea anilor își pune pecetea și asupra ei, mai cu seamă la nivelul pielii, care nu mai are atât de mult colagen. Își dorește pe viitor să apeleze la ceva care să o ajute în acest sens, dar nu neapărat la bisturiu. A dat de înțeles că preferă alte căi, mai puțin invazive decât bisturiul, pe care l-a scos din calcul.
Citește și:
Anda Adam a decis că nu mai are nevoie de rochie de mireasă: „Mă mărit în…”