Starea de sănătate a lui Rică Răducanu nu e deloc una bună, asta deoarece fostul fotbalist are dureri insuportabile la genunchi, iar afecțiunea de care suferă e una destul de serioasă.

Fostul jucător are o boală destul de avansată, iar medicii spun că acesta trebuie operat cât mai rapid pentru a nu exista și alte complicații.

Din această cauză, în ultima perioadă, Rică Răducanu nu a reușit să mai facă atât de multă mișcare ca înainte, deși vrea să prelungească cât mai mult bucuria de a merge pe jos, așa cum o făcea altădată.

„Prezintă o insuficiență venoasă mare, cu edeme mari la nivelul membrelor, cu multiple dilatații venoase, varicoase, cu tulburări trofice cutanate, care necesită o intervenție chirurgicală”, a spus medicul jucătorului într-o emisiune TV, conform Spy News.

Viața îi este în pericol

Deoarece boala e destul de avansată, aceasta poate să formeze cheaguri de sânge care ar putea ajunge la inimă sau chiar la plămâni, o complicație gravă și care deseori duce și la pierderea vieții.

Din acest motiv doctorii spun că fostul sportiv trebuie să se opereze cât mai repede, astfel încât starea sa de sănătate să se îmbunătățească.

”Boala este într-o fază destul de avansată și riscă să formeze cheaguri la nivelul venelor dilatate, care pot să urce spre inimă, să facă o embolie cardiacă, sau poate să ajungă în plămâni, să facă o embolie pulmonară”, a spus cadrul medical, în aceeași emisiune.

Vezi și Rică Răducanu s-a vindecat de COVID, la 74 de ani! În ce stare e soția lui

Citește și:

Așa tată, așa fiu! Jude Law e unul dintre cei mai sexy bărbați de la Hollywood, dar nici fiul lui nu e departe. Ce frumusețe de băiat

Survivor și-a anunțat concurenții. CRBL, marea surpriză de la show-ul de la Pro TV