Invitată în emisiunea ”The Late Show with Stephen Colbert, actrița în vârstă de 43 de ani a povestit că tatăl său, Stephen Swank, a suferit un transplant de plămâni, ea dedicându-și ultimii trei ani îngrijirii lui.

”E bine acum. Pentru cei care nu știu, tatăl meu a suferit un transplant de plămâni. E cea mai dificilă operație pe care o poate suporta cineva și mulțumesc tuturor oamenilor care devin donatori, asta salvează vieți”, a spus actrița, cu lacrimi în ochi.

”I-au spus că mai trăiește foarte puțin în lipsa unui transplant și, din fericire, a obținut unul și e în viață și e bine, din ce în ce mai bine”, a mai spus Hilary.

”Mi-am luat o pauză de trei ani ca să fiu cu el și să-l ajut în această călătorie”, a continuat ea.

În 2015, când și-a anunțat pauza în carieră, Hilary, vorbind despre starea precară de sănătate a tatălui său, a spus că e o ”onoare” să renunțe la actorie pentru a-l îngriji.

”Au fost oportunități de job pe care le-am refuzat… Dar, serios acum, pentru ce suntem aici dacă nu pentru familie, nu-i așa? Au fost câteva proiecte frumoase, dar până la urmă nimic nu îmi doresc mai mult decât să fiu cu tatăl meu, atunci când are nevoie de mine. Nu poți recâștiga acest timp”, declara actrița atunci.


Hilary a admis în trecut că ea și tatăl ei nu au avut o relație prea bună cât timp ea era un copil, însă problemele de sănătate ale tatălui i-au apropiat foarte mult pe cei doi. ”E cumva tămăduitor, dacă stau să mă gândesc”, afirma ea.

Odată încheiată acaestă pauză, Hilary Swank va putea fi văzută curând în serialul ”Trust”.

Foto: Instagram

Vezi și Necazurile se țin lanț pentru Celine Dion. Va fi operată. Nu mai e nicio soluție

Citește și: