Regina Letizia a Spaniei (50 de ani) a participat miercuri, 2 noiembrie, la un festival de film din orașul Tudela, Spania, și a atras toate privirile, ca de obicei. Soția Regelui Felipe al VI-lea a purtat o fustă midi, amplă, în alb și negru, o bluză neagră și pantofi negri, cu toc. Ținuta, excentrică la prima vederă pentru o față regală, a fost „îmblânzită” datorită cromaticii și a absenței accesoriilor.
Regina știe foarte bine că „Less is more”, filozofie pe care o aplică și în ceea ce privește machiajul. Părul, de lungime medie, arată superb în poze și suntem convinși că și în realitate. Daily Mail scrie că fusta este de la H&M și costă 112 lire sterline. Nu este ieftină, dar nici imposibil de cumpărat.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2022/11/regina-Letizia-a-spaniei-fusta-profimedia-07348912442.jpg)
Regina Letizia a Spaniei, un fashion icon
La 50 de ani, Regina Letizia a Spaniei este o maestră într-ale modei, fiind un etalon de eleganță și de feminitate. Nu poartă însă mereu piese vestimentare de mii de euro, ci combină haine accesibile, de la Zara sau H&M, cu pantofi de calitate sau genți de brand. Silueta filiformă o ajută să îmbrace aproape orice. Vara aceasta, regina Spaniei, și-a arătat picioarele bronzate și perfect tonifiate, purtând o rochie mini roz de 159 de lei de la Zara, căreia i-a asortat o pereche de espadrile cu platformă. La fel de stilate sunt și fiicele ei, Prințesa Leonor (16 ani) și Prințesa Sofia (15 ani).