Cea care a dat vestea este chiar ea, într-un podcast. Tot ea a anunțat că au de împărțit o avere de 2,7 milioane de dolari, dar și custodia celor trei copii, pe care fiecare dintre soți o dorește.
Ea e cea care a depus cererea de divorț, iar Romeo Constantin Lucuța invocă în instanță averea și custoria, susținând că el este victima.
În acest sens, magistrații au ales să accepte cererea bărbatului, cu o singură condiție: acesta este nevoit să plătească taxa de timbru aferentă: 142.000 lei, adică peste 28.000 de euro, scrie Cancan.
Ea își dorește divorțul: ”M-am gândit şapte luni dacă să fac pasul ăsta sau nu”
În urmă cu puțin timp, Gabriela Lucuțar a fost invitată în cadrul podcastului Realități cu Niculescu, acolo unde a dat vestea. Acolo, femeia de afaceri, cea care s-a îmbogățit din pompe funebre, a anunțat că nu mai formează un cuplu cu partenerul ei din ultimii 20 de ani și că acum ei doi se luptă pentru custodie și avere.
„După 20 de ani de căsnicie şi trei copii minunaţi, întâmplarea a făcut… eu fiind o familistă convinsă şi o femeie care nu şi-a înşelat niciodată soţul şi nu s-a uitat la bărbaţi decât aşa, prieteneşte, am ajuns să divorţez.
M-am gândit şapte luni dacă să fac pasul ăsta sau nu.
La momentul acesta, eu sunt… după ce a trebuit să pierd 70% din munca mea, de 18 ani… el fiind administrator în firmă… eu trebuia să rămân cu firma, categoric, asta e viaţa mea! După copii, asta este viaţa mea!
Mi-a spus o clientă aşa… a făcut cu mine patru înmormântări şi am vorbit cu ea în Sâmbăta Mare. M-a sunat să-mi spună „Paşte Fericit!”, nu ştia că am divorţat şi mi-a spus aşa: „Adu-ţi aminte, tu eşti puternică şi vei trece peste! Eu te cunosc, îţi cunosc copiii şi ştiu ce educaţie le-ai dat! Ştiu ce mamă eşti, ce soţie eşti! Adu-ţi aminte de unde ai plecat! A fost al doilea client al tău.
Te duci acolo unde ai stat în chirie doi ani de zile, unde eu te-am cunoscut, faci o poză şi ţi-o pui pe frigider. Şi doar prin munca ta ai ajuns aici şi ai făcut o împărăţie! O vei face iarăşi!
Eşti fericită?”. Sunt foarte fericită, i-am răspuns, sunt foarte liniştită. Acum, copiii mei simt că trăiesc”, a dezvăluit Regina Întunericului, cea care a organizat funeraliile mamei impresarei Anamaria Prodan sau a mamei Oanei Roman.
De unde are porecla Regina Întunericului
Aceasta a dezvăluit și cum a ajuns să fie supranumită Regina Întunericului.
„Sunt supranumită Regina Întunericului deoarece așa m-a numit concurența, fiind cea mai bună în ceea ce fac. Sunt cea mai cunoscută în această branșă.
În continuare mă specializez, pentru că nu vreau să se vorbească despre mine la trecut. Fac lucrurile la superlativ. Le transform în operă de artă. De exemplu, reinterpretez coliva, adaug foița de aur. Tai colacul cu un cuțit cu diamante. Un astfel de eveniment ajunge și la câteva mii de euro!”, a mai spus femeia de afaceri, în cadrul aceluiași podcast.
Amintim că Gabriela Lucuțar a câștigat celebritatea și din mai multe emisiuni la care a participat, inclusiv Chefi la cuțite și Imperiul Leilor.
Ce profesie are la bază Gabriela Lucuțar
În trecut a participat la ”Mâncare pe care”, chiar dacă spunea că nu gătitul e punctul ei forte, după care am putut să o vedem la Chefi la cuțite. I se spune Regina Întunericului, pentru că ea s-a ocupat de funeraliile mai tuturor vedetelor care ne-au părăsit.
Deși extrem de ocupată cu afacerea ei, Gabriela Lucuțar are nu mai puțin de trei copii, încă mici. Fotografiile cu aceștia fac furori pe rețelele de socializare. Vizavi de aceștia, Regina Întunericului a recunoscut nu o dată că regertul ei cel mare e că afacerea nu-i permite să petreacă mai mult timp cu ei.
„Singura dificultate, dacă o pot numi așa, este că petrec mai puțin timp decât mi-aș dori cu cei trei copii ai mei. Misiunea mea profesională implică și sacrificii, dar sunt mândră de mine că reușesc să gestionez cu succes și perseverență situația dată în contextul actual.
De asemenea, soțul reprezintă un sprijin enorm pentru mine. Mă încurajează în tot ce îmi propun și fac.”, declara ea nu demult pentru click.ro. Nimic nu anunța divorțul ei.
Și da, renumele i l-a adus afacerea pe care o conduce, una de pompe funebre.
În vârstă de 40 de ani, ea este cea care s-a ocupat de înmormântările unor personalități ca Ionela Prodan, Sebastian Papaiani Ion Dichiseanu sau Mioara Roman. Într-un interviu acordat în emisiunea La Măruță, în urmă cu doi ani, Gabriela Lucuțar spunea că nu există dorință pe care să nu o poată îndeplini la cererea familiei.
“Sunt regină în ceea ce fac! Sunt regina funeraliilor. (…) Acest eveniment îl fac să fie de top. Inmormântarea trebuie să fie de neuitat!”, i-a spus ea lui Cătălin Măruță.
Și chiar așa este, judecând după imaginile apărite în presă de la înmormântarea Mioarei Roman, cel mai recent.
Oana Roman a pregătit în detaliu înmormântarea Mioarei Roman încă de anul trecut! Care a fost principala sa cerință
Iar în podcastul ”Fiță cu Adiță”, iată ce declara Gabriela Lucuțar, bună prietenă cu Anamaria Prodan: „Fiecare înmormântare de care mă ocup, o fac să fie unică. La mine nu seamănă o înmormântare cu cealaltă.
Uite, la o înmormântare m-am dus să tai colacul, prescura, cum se spune, cu un cuțit plin cu diamante și rubine. Treaba asta, așa a hărăzit Dumnezeu, ca eu să fac.
Sunt determinată. Mie îmi place să știu totul despre afacerea mea. N-aș putea să am subordonați care ar face un lucru și eu nu știu ce fac ei acolo. Eu trebuie să cunosc în detaliu.”, a mai declarat ea.
Cum coliva, de exemplu, poate să aibă foiță de aur, cum s-a întâmplat la parastas la Ionela Prodan, totul poate să coste și mii de euro.
Gabriela Lucuțar este de meserie autopsier
Domeniul pompelor funebre, în care a intrat în 2008 (ea mai având și o afacere în domeniu frumuseții) nu este unul întâmplător pentru Regina Întunericului, care încă dinainte să dețină această afacere a fost pasionată de această parte întunecată. Mai exact, Gabriela Lucuțar este de meserie autopsier, iar de-a lungul timpului a reușit să îmbine această profesie cu cea de antreprenor.
„Eu sunt cea mai bună în ceea ce fac, în domeniul meu, fac lumină în întuneric.
Sunt ce trebuie. Eu sunt autopsier de meserie, îmi place să tai. Eu fac îmbălsămări.
Acest business pe care eu l-am dezvoltat și, din nimic, am făcut să fie un imperiu, a fost doar prin munca mea, prin dăruirea mea, prin tot ceea ce fac diferit de toți ceilalți.”, a povestit femeia de afaceri la un moment dat.
Astfel, ceea ce multora li s-ar putea părea straniu, pentru Gabriela Lucuțar constituie o adevărată pasiune, petrecând foarte mult timp cu persoanele decedate.c
„Stau cu ei, îmi place să stau cu ei. De ce? Eu îi privesc, înainte să mă apuc de treabă, îi privesc în ochi, pentru că majoritatea rămân cu ochii deschiși și le închid eu ochii.
(…) Când fac îmbălsămările, eu iubesc să stau noaptea cu ei.”, a povestit Gabriela Lucuțar.
Imagini de la înmormântarea Mioarei Roman. Colivă cu foiță de aur, limuzină, un munte de flori albe
Citește și: