Din păcate, agresiunea de toate felurile, verbală și fizică, a fost ceea ce a determinat-o să ia decizia radicală.
Gabriela Lucuțar a divorțat în urmă cu câteva luni, devenind, la nici 40 de ani, o femeie liberă. Separarea de fostul ei soț nu a fost însă deloc una ușoară, cu atât mai mult cu cât erau împreună de 20 de ani. Motivele pentru care a luat această decizie sunt însă bine întemeiate și nu s-a mai ferit de această dată să le spună.
”Regina Întunericului” regretă faptul că a stat două decenii cu fostul ei partener, dar nu regretă că împreună au trei copii, pe care mai mult ea și i-a dorit, după cum a mărturisit.
”Nu mă așteptam să fie așa. După 20 de ani zici că nici nu l-am cunoscut niciodată, zici că nici n-am fost cu cineva vreodată, poate pentru că acum mi-am dat seama ce fel de om a fost. Regret că am fost împreună, dar dintr-un singur punct de vedere nu regret, acela că am trei copii minunați. Eu am vrut să devin mamă, el nu a vrut”, a spus Gabriela Lucuțar pentru Spynews.ro.
Bătută în fața copiilor de către fostul soț
Unul dintre motivele divorțului a fost acela că în toți cei 20 de ani de mariaj, Gabriela Lucuțar s-a simțit extrem de singură. Ea spune că fostul ei soț nu era deloc implicat și, practic, ea era capul familiei. Ea spune că dacă s-a tot simțit singură în cele două decenii, a decis că atunci să fie singură și cu acte.
”El nu era implicat absolut deloc în tot ce înseamnă o căsnicie și tot timpul eu eram singură peste tot. Eu trebuia să mă ocup de absolut tot, tot timpul îmi zicea să mă ocup eu de tot.
Mă punea peste tot ca eu să vorbesc, la acel moment știam că eu mă descurc mai bine decât oricine, doar că, dacă trebuia să mergem la o petrecere, îmi zicea că el nu are chef și să mă duc singură.
Eu peste tot mergeam singură, m-am simțit foarte singură într-o căsnicie și într-o familie cu trei copii. Iar atunci, pentru că toate deciziile îmi aparțineau, toate lucrurile le făceam singură, am decis că, dacă tot sunt singură, atunci să fiu singură și cu acte”, a explicat Regina Întunericului.
Omul de afaceri susține că ea mereu a fost cea puternică și determinată și nu a vrut să se mulțumească cu puțin, în timp ce soțul ei nu era așa. I-a fost alături bărbatului în cele mai grele momente, atunci când acesta s-a îmbolnăvit, și a luptat ca el să se facă bine și să poată să-și crească împreună copii, însă atitudinea fostului soț s-a schimbat în timp, și nu în bine.
”Eu am fost o femeie foarte determinată și mereu mi-a plăcut să nu mă mulțumesc cu puțin, mereu am știut că pot mai mult și mai mult. El a fost mai delăsător tot timpul.
Lui nu îi plăceau deloc schimbările, el se mulțumește cu liniște, ceea ce e foarte bine, doar că nu pot să stau niciodată să aștept să-mi pice din cer sau să mă mulțumesc cu puțin.
Noi n-am știut de vacanțe, el avea tabieturile lui, avea, din cauza greutății, probleme mari cu sănătatea, eu am avut foarte mare grijă de el, a fost al patrulea copil al meu. L-am dus la medici pentru a se găsi o soluție. I-am zis să facă ceva, pentru că avem trei copii și trebuie să avem grijă de ei, să fie sănătos.
El niciodată nu m-a jignit, nu m-a bătut, m-a susținut, mi-a dat sfaturi, dar doar atât, toate erau la telefon, de pe scaun. Vorbesc aici despre până a se deteriora lucrurile în urmă cu doi ani”, a mai spus ea.
Începutul iadului, acum doi ani
Din păcate, picătura care a umplut paharul și care a făcut-o pe Gabriela Lucuțar să pună punct mariajului a fost atunci când fostul soț, în urma unei discuții mai aprinse, a lovit-o, și asta chiar în fața copiilor. A ajuns atunci să se teamă pentru viața ei și a celor mici, așa că a cerut un ordin de protecție, iar după aceea divorțul.
”Ulterior, spre finalul căsniciei, lucrurile s-au schimbat, a existat și o ceartă și o agresiune, chiar în fața copiilor, iar atunci am decis să pun punct.
Eu nu sunt violentă, știam că nici el, m-am temut pentru viața mea. Când am zis că vreau să divorțăm, pentru că nu mă mai simțeam bine, nu mai eram fericită, a devenit agresiv, nu doar fizic, ci și verbal. Am știut și mi-am dat seama că viața mea și a copiilor mei e pusă în pericol, iar atunci am decis să cer ordin de protecție. M-am temut pentru viața mea și a copiilor mei”, a mai spus ea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 22
„Devenise violent, agresiv și foarte gelos” În final, Romeo a plecat cu 70% din avere
„Asta s-a întâmplat chiar înainte de divorț! Am cerut ordin de protecție pentru că devenise violent, agresiv si foarte gelos, în ultima vreme. (…)
Acum nici măcar nu ne mai vorbim, am rupt toate legăturile. Copiii au rămas la mine, nici măcar cu ei nu se mai vede”, a mai declarat ea și pentru Click!.
Divorțul a costat-o scump pe „Regina Întunericului”. În urma partajului, femeia de afaceri a pierdut 70% din munca ei de o viață, fostul soț fiind și administrator la afacerea pe care Gabriela o are în domeniul serviciilor de pompe funebre.
Foștii soți Lucuțar au avut de împărțit la partaj o avere impresionantă, care s-ar fi ridicat la suma de 2,7 milioane de euro.
În urma divorțului, Gabriela Lucuțar a revenit la numele de fată, Badea, și a rămas cu firma de pompe funebre, dar și cu cei trei copii.
Nu mai ține legătura cu fostul soț. Acesta nici nu mai e interesat de copii
S-au despărțit, lucrurile s-au mai calmat, însă bărbatul ”s-a rupt” total de copiii lui și nu mai vrea să aibă grijă de ei. Bărbatul nu mai ține legătura cu ea și nici cu cei mici, nu își dorește să se implice în creșterea lor și cu greu își plătește și pensia alimentară.
Copiilor le-a fost extrem de greu să treacă prin divorțul părinților, iar vedeta a recunoscut că fiica sa cea mijlocie a întrebat-o de ce ea și tatăl lor nu le-au cerut și lor părerea atunci când au decis să divorțeze. Această întrebare a lăsat-o fără cuvinte pe brunetă.
”Mi-a fost foarte greu pentru copii, în primul rând. Nu mai ținem legătura, nu dorește să se implice în creșterea copiilor, pensia alimentară e una foarte mică și o dă foarte greu. De aici mi-am dat seama că am luat decizia corectă și trebuia să o fac demult.
Orice ar fi între doi adulți care s-au separat, orice supărare ar exista, când e vorba de sufletul unor copii care n-au nicio vină și sunt implicați fără să vrea în acest divorț…
Fiica cea mijlocie m-a întrebat dacă pe copii i-am întrebat dacă eu și tatăl lor vrem să divorțăm. Nu știam cum să-i răspund, i-am explicat cum am putut, mi-am cerut scuze că nu i-am întrebat. Le-am spus că ei trebuie să crească într-un mediu civilizat și eu voi încerca să le ofer mereu o educație frumoasă”, a mai spus Gabriela Lucuțar.
Vedeta spune că nu îi e ușor să-și crească singură copiii, dar spune că e mai bine așa decât să fie singură într-un mariaj în care nu îi era deloc bine. Ea consideră că a luat cea mai bună decizie pentru ea și pentru cei trei copii.
”Mă descurc singură cu ei. Nu mi-e ușor, ei sunt foarte ok, dar știu ce e în sufletul lor, e un lucru pe care nu mi l-aș fi dorit niciodată în viața asta, să-mi las copiii fără tată, de aceea a fost o decizie la care am stat să mă gândesc 7 luni, zi de zi, ce să fac. Dar dacă nu mai eram fericită, nu mai eram bine și existau mereu nemulțumiri, atunci eu am considerat că este decizia cea mai bună și în continuare îmi văd de copiii mei, de firmă.
Mă rog la Dumnezeu în fiecare zi pentru mine și copii, eu nu-l mai am decât pe Dumnezeu și pe copii”, a mai spus vedeta.
”Aștept să apară Făt-Frumos!” Dar…
Acum, Gabriela Lucuțar e mai mult decât pregătită să-și refacă viața și spune că așteaptă bărbatul care să fie la fel de puternic ca ea și care să o facă fericită, dar nu prea crede că îl va găsi.
”Aștept să apară Făt-Frumos! Am 40 de ani, nu am 70, am nevoie de sprijinul unui bărbat! Dacă 20 de ani nu am avut sprijinul unui bărbat, de acum înainte o să am nevoie.
Am nevoie de un bărbat așa cum sunt eu. Eu cred însă că ori acest bărbat e însurat ori l-am înmormântat eu, nu cred că există. Cel pe care eu îl caut sau pe care vreau să mi-l trimită Dumnezeu nu cred că există”, a mai spus ea.
E și pesimistă, dar și optimistă în a același timp. Nu exclude o nouă căsătorie. Totuși, e convinsă că toate vin de la Dumnezeu și Cel de Sus știe cel mai bine cum vor sta lucrurile în viața ei de acum înainte.
”Dacă va fi să fie, eu nu sunt nici ipocrită, genul ăla de femeie, că nu-mi mai refac viața, că nu mă mai căsătoresc. Eu nu am ce să știu ce se va întâmpla. Toate vin de la Dumnezeu”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.
Citește și:
Larisa Drăgulescu l-a arătat în sfârșit pe tatăl celui de-al treilea copil al ei! De ce abia acum