Meghan Markle i-ar fi trimis Regelui Charles o scrisoare în care i-ar fi cerut să aibă o întâlnire între patru ochi, potrivit unui corespondent NBC, citat de Daily Mail, care spune că știe acest lucru „din surse sigure”. „Exact, Meghan față în față cu Regele Charles. Ați auzit bine. Este o mișcare foarte îndrăzneață din partea lui Meghan. Ar fi o oportunitate pentru a îndrepta lucrurile și pentru a explica motivele din spatele faptelor lor din ultimii doi ani”, a mai spus acea sursă pentru Daily Mail. Miercuri, 21 septembrie, un nou articol din Daily Mail oferă și concluziile. Meghan, Harry și Regele Charles nu au căzut la pace, iar armistițiul a fost valabil, se pare, doar pe durata funeraliilor reginei.

Meghan Markle și Prințul Harry nu au căzut la pace cu Regele Charles

„Prințul Harry și Meghan Markle se întorc în Los Angeles fără să fi ajuns la vreun acord de pace cu Regele Charles și cu Prințul William”, a afirmat prietena ducesei, Gayle King, citată de Daily Mail.

Gayle King, prezentatoarea emisiunii CBS Mornings, prietenă apropiată cu Meghan și aliata ei în presa britanică, s-a aflat și ea la Londra pentru funeraliile reginei și a declarat că „agitația” provocată de Megxit și de interviul ducilor de Sussex cu Oprah Winfrey nu a fost încă rezolvată. Cu alte cuvinte, Regele Charles și Prințul William nu uită și nu iartă. Mai mult, este de așteptat ca memoriile Prințului Harry, care urmează să fie publicate la sfârșitul acestui an, să pună și mai multe paie pe foc.

„Au existat eforturi de ambele părți pentru a îndrepta lucrurile”, a mai spus Gayle King, aliata lui Meghan, admițând totodată că nu a existat nici o reconciliere între ducesă și familia regală. „Familiile mari trec întotdeauna prin drame, prin situații tulburi. Rămâne de văzut dacă se vor apropia sau dacă se vor îndepărta. Nu am nicio idee, nu am nicio informație din interior despre asta, dar vă spun următorul lucru: a fost bine să îl văd pe Harry alături de familia sa”, a mai spus jurnalista pentru Daily Mail.

FWROSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Luni noapte, Meghan și Harry au stat la Frogmore Cottage, pe domeniul Windsor, după înmormântarea reginei, dar se pare că se vor întoarce cât mai curând în California pentru a fi alături de fiul lor, Archie, în vârstă de trei ani, și de fiica lor, Lilibet, în vârstă de un an.

La aproape doi ani de la nuntă, Harry și Meghan au anunțat că renunță la rangul de membri „seniori” ai familiei regale. Cei doi, care locuiesc acum în Montecito, California, cu fiul Archie (3 ani) și fiica Lilibet (1 an), au renunțat oficial la îndatoririle regale în februarie 2021. O lună mai târziu, intervievați de Oprah Winfrey, ei au făcut declarații care au zdruncinat liniștea la Casa Regală. Meghan a povestit că a avut gânduri suicidale, dar și că un membru al familiei, de la Palat, și-ar fi exprimat îngrijorarea cu privire la culoarea pielii lui Archie.

Citește și: Ducesa de Sussex a plâns la înmormântarea Reginei și a stârnit reacții puternice. „Chipul lui Meghan Markle nu avea o emoție autentică și știa că lacrimile ei vor fi fotografiate”

Citește și: Prințul Harry și soția sa, Meghan, criticați pentru gestul ostentativ de la funeraliile reginei