Fulgy a pornit „show-ul” duminică la prânz încă de când a intrat într-un mall din București. S-a certat mai întâi cu bodyguarzii de la intrare, pentru că a refuzat să poarte masca de protecție. Nimic nu l-a determinat pe acesta să poarte articolul sanitar, iar cât timp s-a plimbat prin mall și a transmis imaginile pe YouTube, Fulgy nu a purtat masca.

Ulterior, continuând să filmeze, fiul Clejanilor a intrat și într-un cazino din incinta mall-ului. Pentru că a fost împeidicat să filmeze, a devenit recalcitrant, iar oamenii de ordine l-au îmbrâncit ca să-l scoată din incintă, Fulgy a declanșat un scandal monstru soldat cu amenințări grave.

Cu doar o săptămână în urmă, Fulgy a fost prins la volan în timp ce se afla sub efectul substanțelor interzise. Oamenii legii i-au deschis dosar penal, dar Fulgy a făcut spectacol și la Institutul de Medicină Legală, acolo unde a fost dus pentru prelevarea de probe biologice.

Fiul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani a ajuns ulterior din nou pe mâna Poliției. Fulgy a fost ridicat de oamenii legii direct de acasă, iar anunțul a fost făcut chiar de el, pe contul de Instagram.

„Acum am fost luat de acasă de către domnii polițiști. Merg la secție. Mâine filmez cea mai tare piesă cu DeSanto, la 12 ziua”, a anunțat fiul Clejanilor pe InstaStory.

Ioniță de la Clejani ar fi cel care și-a reclamat fiul la Poliție. Cântărețul a făcut acest lucru după ce ar fi fost amenințat de propriul fiu, care a postat mai multe filmuleţe pe pagina sa de Instagram, cu amenințări. De altfel, Fulgy a amenințat și alte vedete, printre care Alex Velea și Antonia. După audieri, Fulgy a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din Capitală, potrivit playtech.ro.

„În seara de 06 iunie 2021, la Secția 11 Poliție s-a prezentat un bărbat, care a sesizat faptul că fiul său îl amenință atât pe el cât și pe alte persoane prin intermediul rețelelor de socializare, dar și că tânărul a afirmat că intenționează să își facă rău.

Polițiștii l-au depistat și l-au condus la sediul subunității pentru stabilirea situației de fapt și de drept.

Având în vedere că tânărul a manifestat un comportament  recalcitrant și agresiv, pe parcursul interacțiunii,  a fost transportat la o unitate spitalicească, pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul savârșirii infracțiunii de amenințare”, se anunță într-un comunicat al Poliţiei.

Fulgy, fiul Clejanilor, pe numele real, Dan Constantin Fulgeraș Manole, acesta are 23 de ani, iar potrivit studiilor pe care le-a făcut, este pianist și chitarist.

Cu toate acestea, Viorica și Ionita de la Clejani au avut prima reacție. Ei au venit în emisiunea lui Măruță și au că fiul lor nu este internat, ci se află acasă la el, iar legat de faptul că intră un scandal în altul, cei doi au dezvăluit motivul pentru care face acest lucru.

„Nu a ajuns la Poliție. Poliția a venit acasă ca să ia o declarație. Nu am chemat eu Poliția. (…) Nu este internat. Asta e promovarea pe care o vrea el. În momentul asta Fulgy și-a atins scopul. Se vorbește despre el peste tot”, a spus tatăl artistului.

„El este la casa lui. Locuiește singur. E calea lui de a se promova. E major. Eu nu pot să-i spun ce să facă.(…) Ei (n.r . Margherita și Fulgy) sunt adulți și sunt responsabili de ce fac. Stilul prin care se promovează e Snoop Dog, stilul american. Urmărește artiștii din afară și face ca ei. Nouă ne-a fost mai greu decât lor. Ei au mai multe moduri de a se promova, noi am luat-o pas cu pas”, au mai spus Clejanii.

Deși nu sunt de acord că metoda fiului lor de a se promovara, Viorica și Ioniță au cuvinte de laudă la adresa lui Fulgy, despre care spun că este talentat și deștept, dar dacă nu mai vrea să facă muzică ei nu se vor băga pentru că este decizia lui. Mai mult, Ioniță a mărturisit că fiul lui își dorește, de fapt, să ajungă prezentator ca Măruță și că el deja are o emisiune online.

„E foarte talentat. Cântă cu chitara, cu chitara bas, cu placa. E și deștept, eși frumos. E decizia lui dacă vrea să mai cânte sau nu. El este fan Măruță, el își dorește să devină amfitr”, au mai spus părinții lui Fulgy.

Ioniță și Viorică de la Clejani își văd mai departe de treaba lor și au venit la Măruță pentru a-și promova noua lor melodie, lansată în colaborare cu Connect-R, intitulată BADGYAL.