Nemulțumit total de rezultatul final al concursului și de victoria Narcisei Birjaru, Ștefan Borleanu a ținut să își spună părerea după marea finală. Ștefan e de părere că el, dar și alți concurenți, ar fi avut mai multe de demonstrat în proba finală.

Ștefan Borleanu, mesaj tăios pe Instagram pentru Florin Dumitrescu

„Îmi pare rau să vă contrazic @chefflorindumitrescu dar nu prea avem ce să învătăm de la Narcisa, nu cred că vedem la fel bucătăria. Nu am judecat pe nimeni, nu am subestimat pe nimeni, nu e stilul meu, dar consider că am fost câțiva care meritam mai mult de la acest show.
Am avut mereu gust în farfurii, am avut tehnică și am dat tot ce am mai bun pentru a ajunge cât mai departe.
Recunosc că la final am ajuns să ma frustreze situația, dar am trecut peste.
Bucătăria pentru mine înseamnă mult mai mult decat o tocăniță, suntem in 2021 și trebuie sa evoluam, să ne ajutăm de tehnologie.
Mă bucur totuși că am avut meniul în finală, chiar dacă nu am fost eu cel care l-a executat. Felicitari @elenaamatei te-ai descurcat bine!
Câștigul cel mai mare a fost altul, am legat prietenii cu niște oameni speciali de la care cu siguranță am ce să învăt!
Felicitări @catalin.amarandei@alexandru.baditoaia@florinrevesz@rikito.watanabe@vegilicios , @keedonline!
Am mai multe de demonstrat în afara acestui show! ?”, a scris el pe Instagram.

Reacția lui Ștefan Borleanu vine după ce Florin Dumitrescu le-a transmis fanilor pe InstaStory să nu mai judece concurenții care au ajuns în finală și modul lor de a găti, referindu-se la Narcisa Birjaru.

Citetește și: Reacția soțului Narcisei Birjaru, după ce aceasta a câștigat show-ul Chefi la cuțite: “Te iubesc, mândria mea”

Ștefan Borleanu atac dur la adresa Narcisei Birjaru și Elenei Matei, pe motiv că nu merită să fie în finala Chefi la cuțite. Ce i-au transmis cele două