Răzvan Popescu a fost mereu transparent atunci când a venit vorba despre lupta lui cu greutatea, a vorbit deschis despre diete, despre victoriile lui, dar și despre eșecuri. Așa se explică și anunțul lui recent, de pe pagina de Facebook. Răzvan Popescu și-a făcut operație de micșorare a stomacului, cauza kilogramelor în plus, și a dat toate detaliile.

Răzvan Popescu s-a operat din cauza kilogramelor în plus

„Pentru orice există prima dată. Am trecut prin experiența primei operații din viața mea, sper și ultima. De ce am ales să mă operez? Dintr-un soi de disperare, frustrare și neputință. Dintr-o panică generată de eventualele probleme de sănătate asociate cu obezitatea. Lupt de când mă știu cu greutatea, am ținut zeci de cure de slăbire, am avut și rezultate spectaculoase, de două ori chiar, dar cum am lăsat garda jos, cum s-au întors kilogramele.

E o luptă grea, foarte grea, pentru că în zilele noastre mâncarea nu este doar despre a trăi, este un fenomen social. Mă operez în primul rând pentru sănătate, am pus în balanță riscurile unei intervenții chirurgicale vs bolile asociate obezității care au început să dea semne că vor să mă viziteze. Fac această postare pentru că sunt de părere că e mai onest să știți de la mine. Sunt dispus să împărtășesc experiența de pacient cu oricine e curios despre ce presupune o asemenea interventie chirurgucală de micșorare a stomacului.

Sper ca peste câteva luni să scap de glumele de genul: „ce-ți mai place shaorma”. Cum a fost? Până acum foarte bine, echipa e peste orice îti poți imagina la nivel de amabilitate și empatie în relația cu pacientul. Condițiile din spital sunt impecabile și „DA” merită fiecare bănuț pe care îl dai. La final, ca la Oscaruri, vreau să mulțumesc întregii echipe de specialiști care s-au ocupat de pregătirea preoperatorie, de la cardiolog, psiholog, anestezist, nutriționist și, nu în ultimul rând, medicului chirurg Ionuț Hutopilă cu care sper să rămân nu doar prieten pe Facebook. Urmează o perioadă interesantă cu multe kilograme în minus, care sper ca de data asta să nu se mai întoarcă”, a povestit DJ-ul de la Radio ZU după operație, arătându-le prietenilor și io poză cu el lângă medicul chirurg.

razvan-popescu-3SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Răzvan Popescu ajunsese la 143 kg

Răzvan Popescu ajunsese, la 28 de ani, să cântărească 143 kg. A decis să urmeze o dietă supravegheată de un nutriţionist și a reuşit să dea jos 50 kg. Însă, cum nu a rezistat tentației dulciurilor, iar pe alocuri a mai trișat, în 2018 ajunsese din nou la 131 kg. În acel moment a decis să fie mai responsabil și s-a ținut cu sfințenie de dieta Toman. Dieta presupune 5 mese pe zi (3 principale și două gustări). Micul dejun și cele 2 gustări constau în produse extrem de bine echilibrate în macro și micro nutrienți, iar prânzul și cina, într-o proteină de calitate (pește, pui, curcan), alături de legume sub formă de salată, sau gătite la grătar, cuptor, aburi, ori fierte. În primele 3 săptămâni a slăbit 10 kg, iar în total, 40, însă anul acesta s-a văzut că silueta lui nu mai e aceeași. Adică nu a reușit să se mențină. Astfel, operația de micșorare a stomacului a fost decizia radicală care, speră el, să îi schimbe viața.

Citește și: Răzvan Popescu și Cuza de la Noaptea Târziu dau primul interviu în calitate de colegi la Radio ZU

Citește și: A spus clar și răspicat că a slăbit după ce a apelat la o operație de micșorare a stomacului! Iată cu ce problemă se confruntă Ozana Barabancea acum