Vineri, la PRO TV au debutat edițiile live ale emisiunii „Românii au talent”, iar publicul a avut din nou ocazia să-l vadă pe copilul-miracol Rareș Prisăcariu, din Botoșani. Și de această dată, băiețelul a impresionat o țară întreagă, dar și juriul, cu prestația lui înflăcărată. Cu precizia unui ceas elvețian, dar cu sensibilitatea unui suflet inocent, de doar 7 ani, Rareș a recitat un fragment din „Micul Prinț”, opera plină de tâlc a lui Antoine de Saint-Exupéry, dar și un fragment din ”Păpușa de cârpă”, a lui Gabriel Garcia Marquez.

La final, mama lui, Gina Prisăcariu, a izbucnit în lacrimi (video, minutul 06.00), iar juriul a fost în extaz. „Eu cred că tu ești câștigătorul de anul ăsta”, i-a spus Mihai Bobonete. „Tu nu trebuie să te faci nici actor, nici președinte. Tu trebuie să faci ceea ce ți-au propus, să schimbi sufletele”, i-a spus Dragoș Bucur și el, la rândul lui, tatăl unui băiețel genial.

parinti-rares-prisacariuSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Rareș Prisăcariu, finalist la „Românii au talent”

Puștiul a ajuns în finală, alături de alți patru concurenți, și a avut și el o reacție, pe Facebook, pagină mai mult ca sigur administrată de părinții lui. „Aseară, la Românii au talent a fost MAGIE!!! Am avut emoții, am trăit momente unice și am întâlnit oameni deosebiți, de la participanții pe care mi i-am făcut prieteni, până la echipa PRO TV, care depune suflet și o muncă titanică pentru această emisiune. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge în marea finală și vă datorez dumneavoastră acest succes, deoarece mi-ați fost alături în număr atât de mare.

Vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru mesajele de apreciere, pentru susținerea dumneavoastră și sunt fericit pentru că emoțiile mele au ajuns dincolo de ecran. Vă iubesc și vă prețuiesc mult!”, a fost mesajul lui Rareș Prisăcariu, pe Facebook.

Rareș i-a mulțumit virtual și Oanei Pellea, după ce actrița a distribuit, pe Facebook, imagini cu el de la „Românii au talent”. „Sunt onorat și vă mulțumesc pentru apreciere, doamna Oana Pellea! În sufletul meu este multă bucurie și emoție”, a fost mesajul publicat pe pagina de Facebook.

La finalul serii, cei patru jurați au făcut primele două propuneri pentru premiul de originalitate: Bianca Avram și Oleg Spînu. Iar telespectatorii au decis primii cinci calificați în marea finală, de pe 12 mai: Albert Gugulan, Bianca Avram, Monique Family, Oleg Spînu și Rareș Prisăcariu.

Citește și: Reacții dure după momentul lui Rareș Prisăcariu, de la „Românii au talent”: „Mai rar am văzut ceva mai trist”, „Lăsați copiii să aibă copilărie”. Ce spune psihologul

Citește și: Cine este Taheira Sașa, fetița care a primit golden buzz de la Dragoș Bucur. De ce nu a fost niciodată la o școală publică