Conform surselor Paginademedia.ro, Ramona Păuleanu se va ocupa de rubrica Meteo din cadrul Observatorului de la Antena 1. Ea urmează să apară pe post de săptămâna viitoare. Contactată de Paginademedia.ro, Ramona Păuleanu nu a comentat informaţiile.

Se pare că Ramona îi va lua locul Mihaelei Donosă, care și-a anunțat, pe Facebook, plecarea de la Antena 1, unde prezenta rubrica Meteo!

„Mulţumesc, Antena 1! Atât de multe urcuşuri şi de coborâşuri, însă întotdeauna recunoscătoare. Foarte recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am cunoscut şi care m-au susţinut. Ne vedem curând la TV!”, a scris ea pe Facebook. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Donosă va merge la Realitatea.

Ramona Păuleanu se află la finalul concediului de maternitate, căci gemenii ei și ai avocatului Adrian Cuculis, Luca și Alexandra, vor împlini 2 anișori luna viitoare, în aprilie.

Ramona a trecut prin momente cumplite după nașterea gemenilor, iar povestea ei a stârnit emoție și revoltă, deopotrivă. Băiețelul ei, născut prematur, la fel ca sora lui, a contractat o bacterie din spital, care l-a destabilizat complet. A urmat un chin pentru cei doi părinți, despre care Ramona a povestit, pe paginile ei de Internet.

ramona-pauleanu-3SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ramona Păuleanu a stat 8 luni în spital după ce a născut

Abia pe 17 septembrie 2021, la 5 luni după ce a născut, Ramona Păuleanu a decis să povestească, pe conturile personale de Facebook și Instagram, ce s-a întâmplat cu copilașul ei. ”Am tot amânat momentul ăsta sperând că altfel va arăta «întoarcerea» mea la voi. Dar iată ca timpul a trecut și trece, iar ceea ce era dat ca sigur, nu e decât o dureroasă așteptare și incertitudine. Am născut doi pui, o fată și un băiat, mult mai devreme decât trebuia. Alexandra și Luca.

Probabil ca așa a fost sa fie. Universul s-a grăbit. Trebuie să fi fost universul pentru că, altfel, nici eu și nici ei nu erau pregătiți. Era într-o joi, seara, după o zi ciudată, când am fost dusă de urgență în sala de operații. În sala aia, pe masa aia, a fost pentru prima dată în viata când mi-au clănțănit dinții în gură de frică.

Erau prea fragili. Amândoi, dar mai ales Luca”, a scris Ramona pe rețelele sociale. Luca luptă în continuare, de pe patul de spital, iar peste fragilitatea inițială a venit și o bacterie contractată din spital, care l-a destabilizat complet, luptând și în momentul de față să se facă bine. Sistemul ăsta l-a salvat și l-a prăpădit.

Dar are o forță si o tenacitate pe care nu le credeam capabile la o mână de om. Înțeleg că așa sunt ăștia mici, mult mai puternici decât noi, dovadă că a fentat de 3 ori moartea. Dar iată că au trecut 5 luni și nu știu câte vor mai trece până îl voi vedea acasă, lângă mine, lângă sora lui”, povestea Ramona, la vremea aceea.

În cele din urmă, Ramona Păuleanu și-a externat băiețelul la 8 luni și jumătate de la venirea acestuia pe lume și ulterior a anunțat că a dat în judecată spitalul Filantropia.

Citește și: Așa arată fericirea! Ramona Păuleanu, imagini duioase cu gemenii și cu soțul

Citește și: Ramona Păuleanu și-a botezat băiețelul! Ce nume simbolic a primit cel mic, care a stat mai mult prin spitale de când s-a născut