Frumoasa prezentatoare a rubricii meteo şi corespondentă a Ştirilor ProTV a anunțat la începutul lunii aprilie că însărcinată în șapte luni cu gemeni, fapt pentru care a decis că va lipsi o lungă perioadă de pe micul ecran pentru a se ocupa de bebelușii ei, dar din păcate, bruneta a trecut printr-o adevărată dramă. Ramona Păuleanu a născut prematur un băiețel și o fetiță, dar băiețelul are mari probleme de sănătate. La cinci luni de la naștere, el se află încă în spital, iar Ramona a putut să-și ia acasă doar fetița. Pentru că multe femei au întrebat-o unde a născut, vedeta a revenit cu noi detalii și a povestit ce s-a întâmplat în sala de nașteri, fiind convinsă că bebelușii nu ar fi supraviețuit dacă ar fi ales alt spital.

ramona si fetitaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Ramona Păuleanu a născut prematur gemeni într-un spital de stat

„Unde am născut?
Este cea mai frecventa întrebare pe care o primesc și va înțeleg de ce.
Am născut la stat, la Filantropia. A fost cea mai buna alegere, deși am fost urmărită în privat, pentru ca aveam sarcina cu risc de prematuritate, iar toate recomandările spre sistemul public s-au axat: Filantropia sau Giulesti pentru ca au pus la punct secții bune de terapie intensiva neonatologica, în cazul în care nășteam mai repede, dar nimeni nu prevestea ca atat de repede.

Ziceam în prima postare ca sistemul l-a salvat și l-a prăpădit, în egala măsură. Sunt convinsa ca asa este. Nașterea în sine a fost extrem de complicata, iar copilașii nu stiu ce șanse ar fi avut în alta parte.

Asa ca am o adâncă recunoștință pentru medicul care m-a operat, doamna doctor Panaitescu, dar si pentru anestezist, doctorița Bobocea, pentru toți cei care au fost în sala aceea și m-au încurajat și vorbit cu mine tot timpul, m-au mângâiat și mi-au repetat incontinuu, în toate zecile de minute în care am stat acolo, in timp ce intrasem în soc hemoragic, ca o sa fie bine. Recunoștința mea se îndreaptă și spre personalul de la terapie intensiva și secția de prematuri. Nu pot evalua, profesional vorbind, modul cum mi-au tratat copilașii. Pur și simplu pentru ca nu ma pricep. Dar i-am simțit tot timpul în siguranta și am avut încredere în deciziile lor, dovada că cei mici evoluau lent, dar favorabil. Uman insa, empatic, sunt oameni cu suflet mare. Venita cu idei preconcepute și pregatita sa înfrunt priviri obosite, sictirite si reci, am simțit, din contra, empatia, blândețea, dedicarea și grija lor. În jurul suferinței teribile care se ascunde între pereții acelui spital, s-a format o mica familie, asta am simțit. Lucru extrem de important pentru niște femei îngenuncheate de durerea de a-si vedea copilașii la terapie intensiva, de griji, de naștere în sine.

Am stat doua luni acolo. Închisă. Doua luni în care nu am mers nici măcar pana la poarta spitalului. Iar în aceste doua luni, am purtat conversații interminabile cu asistentele de acolo care tot timpul mi-au insuflat încredere, optimism, m-au încărcat pozitiv povestindu-mi zeci de cazuri de copii care au ieșit de acolo bine, sănătoși”, a explicat Ramona.

Ramona a povestit într-o postare anterioară că fiul ei, Luca, după ce că erai fragil a mai luat și o bacterie din spital.

„Am tot amânat momentul asta sperând ca altfel va arata „întoarcerea” mea la voi. Dar iată ca timpul a trecut și trece, iar ceea ce era dat ca sigur, nu e decât o dureroasa așteptare și incertitudine.
Am născut doi pui, o fata și un băiat, mult mai devreme decât trebuia.
Alexandra și Luca.
Probabil ca așa a fost sa fie. Universul s-a grăbit. Trebuie sa fi fost universul pentru ca, altfel, nici eu și nici ei nu erau pregătiți. Era intr-o joi, seara, după o zi ciudata, cand am fost dusa de urgenta în sala de operații. In sala aia, pe masa aia, a fost pentru prima data în viata când mi-au clantanit dinții în gura de frica.
Erau prea fragili. Amandoi, dar mai ales Luca.
Iar peste toată fragilitatea asta, o bacterie luata din spital, l-a destabilizat complet, luptând și în momentul de fata sa se facă bine.
Sistemul asta l-a salvat și l-a prăpădit”, scris Ramona.

Ramona le-a mulțumit fanilor pentru mesajele de încurajare.

„ M-au copleșit mesajele voastre. Dovada că am plâns de fiecare data când am mai intrat aici sa le citesc. V-am simțit ca le-ati scris din inima, ca mi-ati împărtășit cu sufletul experientele voastre, și pe cele cu final fericit și pe cele extrem de amare. Le-am citit pe toate, din toate am învățat câte ceva și va mulțumesc pentru ele.

Mi-au dat o energie pozitiva pe care nu am mai simțit-o de multa vreme si pe care am dus-o mai departe lui Luca.

Am mers la el la scurta vreme după postare si i-am povestit ca am decis sa fac publica povestea noastră, ca au fost sute de oameni care i-au urat sănătate, ca îl asteptam cu toți acasă, ca sunt atâtea suflete care se gândesc la el și se roagă pentru el.

S-a uitat la mine cu ochii lui mari și puri și cred ca a înțeles.

Asta este mângâierea mea, ca pot sa merg în fiecare zi la el, sa petrecem câteva ore împreună, sa-l mângâi, sa-i citesc povesti, sa ii cant, sa-i povestesc ce mai este pe acasă, cât de mult îl iubim, ce a mai făcut nazdravana de sora-sa.

Alexandra este ancora mea.

Ii mulțumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat totuși, în perioada asta de asteptare, șansa de a trai bucuria asta enorma de a fi părinte, cu tot cu grijile și oboseala inevitabile.

Nu stiu ce s-ar fi întâmplat fără ea și nici nu vreau sa ma gândesc.

Am mai conștientizat în perioada asta ca am greșit toată viata când m-am raportat la o sarcina normala si copii sănătoși ca la un dat.

Când ma închipuiam gravida, ma imaginam cu burta pana la gura mergând la munca, în vacante, făcând albume foto cu burtica. În realitate, o singura luna am avut voie sa merg la serviciu. Restul le-am petrecut în pat.

Când îmi închipuiam viitorul copil, ma temeam doar ca n-am sa fiu capabila sa duc aceasta responsabilitate. Ca n-am sa fiu o mama bună, ca n-am sa știu sa-l îngrijesc. Niciodată nu mi-am pus problema ca lucrurile vor fi altfel.

De asta va zic… nu este un dat. Este un DAR. Dacă l-ati primit, bucurați-vă de el.

Amintiți-vă asta de fiecare data când simțiți ca nu mai puteți, ca nopțile nedormite va termina, ca plânsul continuu va macină psihic, ca nu e deloc ușor.

Nu e. Dar bucurați-vă de greul asta.