Este vorba despre o pinserie! Nu o pizzerie, ci o pinserie, iar vedeta a explicat diferențele într-un interviu recent pentru Click!.

”După 34 de ani de trăit în Italia, unde am încercat de fiecare dată să vorbesc despre bucătăria românească, acum îmi doresc să introduc și în România nu doar un produs în sine, ci un concept adevărat italienesc numit pinsa.

Pinsa are 2000 de ani vechime ca produs, căci romanii puneau acest aluat în cuptoarele lor pentru a vedea gradul de încălzire al acestora și pentru a face pâine. În zilele noastre, pinsa s-a reîntors în Italia în mare forță, datorită calității ei nutriționale, dar și a compoziției speciale a aluatului. Eu am un slogan: pinsa nu e pizza, iar pizza nu e pinsa!”.

Ce afacere și-a deschis în România. Chiar azi îi deschide porțile

Concret, iată ce înseamnă pinsa! ”Aluatul este format dintr-un amestec de mai multe tipuri de făină, nu este vorba doar de un tip de făină ca la pizza. Pinsa are în compoziție 9 tipuri de făină, precum: făină de grâu, de orz sau făină de soia. Acest amestec dă o lejeritate aluatului, acesta fiind ținut la dospit cu drojdie mai mult timp și copt la o temperatură de 320 de grade, mai scăzută decât în cazul aluatului pentru pizza.

Aluatul va fi prin urmare mai lejer, pinsa va fi crocantă pe margine și pufoasă și foarte gustoasă la interior.

Caloriile sunt și ele mult mai puține, iar indicele glicemic este și el mult mai mic.

Eu din Italia am adus o rețetă antică, luată de la o bătrânică. A trebuit totuși să adaptez rețeta, timp de trei luni, la condițiile climatice și la apa din România, ca să iasă la fel ca-n Italia. Pinsa nu este doar o mâncare sănătoasă, ci și un produs foarte gustos, pentru că topingurile vin direct din gastronomia de top italiană”, a explicat Ramona.

Iar cea mai bună dovadă că produsul adus de Ramona Bădescu la București e gustos e chiar faptul că băiețelul ei îl adoră. Iar Ramona, așa slăbuță și delicată cum o știm, bagă mâna în foc că produsul nu îngrașă.

”Mănânc pinsa! Crede-mă că sunt trei luni de zile de când eu mănânc zilnic pinsa. Am rețete exclusive, create pe gustul meu, cum ar fi Pinsa Ramona, cu toping de nutella și portocale caramelizate. O bunătate și nici nu te îngrași!”, a mai declarat vedeta.

Ramona Bădescu are planuri mari cu această afacere, pe care vrea să i-o lase moștenire băieatului ei, când va mai crește. E un cadou pe care îl pregătește încă de pe acum.

ramona3SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

La 50 de ani, Dumnezeu mi-a făcut cadou un miracol: Ignazio!”

Ramona Bădescu nu va fi alături de băiețelul ei de ziua lui de naștere, dar își asumă asta, mai cu seamă că mereu a fost o mamă dedicată și, până acum, i-a fost non-stop alături.

”Copilul meu crește văzând cu ochii. Pe 17 septembrie, Ignazio împlinește 5 anișori și tocmai de aceea am decis să lansez în această zi și pinseria. Este cadoul meu pentru el!

Mai mult, și asociata mea, Cristina, aniversează 25 de ani de căsnicie tot pe 17 septembrie.

Suntem două femei antreprenor ambițioase, care ne-am unit forțele. Iar, băiatului meu chiar îi place pinsa!

El a rămas însă în Italia, pentru că este la grădiniță, în timpul săptămânii. O să-l sun și o să-l felicit de ziua lui chiar de la deschiderea pinseriei. O să-l văd și pe el cum taie tortul și o să-i cânt „La mulți ani!”.

La 50 de ani, Dumnezeu mi-a făcut cadou acest miracol: Ignazio! El este iubirea vieții mele!”, a mai spus vedeta noastră înfiată de Italia.

Pe jumătate român și jumătate sicilian, după tatăl său, Ignazio a fost născut de frumoasa vedetă la 50 de ani, fiind un copil foarte dorit. Ramona are o relație cu bancherul italian Fabio Cali, în vârstă de 56 de ani.

Referitor la decizia acesteia de a nu-i arăta chipul până acum, iată ce a transmis Ramona Bădescu. Pentru moment este neclintită în hotărârea sa.

”Știu că oamenii mă iubesc și îmi transmit gânduri pozitive și numai bine, însă eu am ales să nu îmi expun copilul. Când o să fie el mare și o să mai crească, o să decidă el atunci dacă vrea să apară sau nu”, a mărturisit Ramona Bădescu, foarte reținută în expunerea vieții sale de familie.

Ramona Bădescu, despre fostul soț: ”Cel mai rău m-a rănit când am aflat că, în timpul căsniciei…” Groaznic ce a putut face ”fostul”. Ce îi transmite acum, la ani distanță

Ramona Bădescu se pregătește de nuntă. Cine e bărbatul cu care va merge la altar?

Dar pentru ca Ignazio să crească un copil și apoi un adult fericit, trebuie să aibă un exemplu pe măsură. Așa că vedeta noastră se ține ocupată și face ce-i place.

”Patru ani de zile i-am oferit exclusivitate. I-am cântat, i-am povestit, i-am gătit, m-am dedicat în totalitate rolului de mamă, care este un rol foarte dificil.

Consider însă că o femeie este realizată atunci îndeplinește în complexitatea lor, toate rolurile: de soție, de mamă, de bucătăreasă, educativ etc. Dar, e la fel de important ca niciodată să nu uite că, pe lângă aceste lucruri, trebuie să se realizeze în societate, în meseria pe care o are. Contează foarte mult realizarea ei personală, dar și independența ei financiară”, a mai spus Ramona Bădescu.

De când este în România, vedeta nu a ratat nicio ocazie de a sta cu mama ei, pe care, de altfel, a și sărbătorit-o pe 7 august. Din păcate, tatăl ei s-a stins chiar în timpul pandemiei, așa că încearcă s-i fie alături mamei sale cât poate de mult.

Vezi și Ramona Bădescu s-a vindecat de depresie și nu numai cu ajutorul unui antrenor holistic. Ce probleme a avut actrița după naștere

Amintiri din vremuri triste. Ramona Bădescu: ”Făceam duş cu lumina stinsă. Părinţii mei îmi spuneau că…”

Ramona Bădescu, despre viața de mamă, la peste 50 de ani, și bărbatul care i-a dăruit un copil

Citește și:

Cel mai mare regret al Ozanei Barabancea: ”Căsnicia mea. Pentru că n-am fost în stare să-mi țin căsnicia” Povestea infidelității fostului soț: ”Pe el l-am iertat, pe ea nu”

La mulți ani și viață lungă lor, bunicilor vedetelor! Aniversatele: bunica lui Smiley și cea a lui Jorge!