Raluca Arvat se bucură de o nouă etapă a vieții ei. A devenit mămica lui Tudor Alexandru, un băiețel de nota 10, care a venit pe lume luni, 23 martie, în jurul orei 05:00. Raluca se aștepta să nască abia peste două săptămâni, însă se pare că nici micuțul nu a mai avut răbdare să își cunoască părinții.
Raluca a născut prin cezariană, iar băiețelul a avut la naștere 3.100 kilograme și 49 de centimetri, este sănătos și cuminte. Camera este deja pregătită de ceva vreme pentru venirea lui, deoarece părinții au avut grijă să se organizeze din timp pentru a nu fi copleșiți pe ultima sută de metri.
În cele câteva zile petrecute în maternitate, Raluca a învățat cum să aibă grijă de cel mic și a încercat să prindă cât mai multe sfaturi și trucuri pentru îngrijirea copilului de la personalul medical. Emoțiile au copleșit-o când l-a ținut în brațe pentru prima dată pe cel mai așteptat băiat din viața ei, iar la prima băiță a urmărit cu mare atenție toate mișcările asistentei.
“Bebe abia așteptă să ajungă acasă și să îl cunoască pe prietenul Patrick, cațelusul roșu de pluș, cu care va împărți patul. Sunt foarte emoționată că am ajuns acasă și sunt foarte curioasă de cum ne vom descurca. Nașterea m-a luat pe nepusă masă, noi îl așteptam pe 2 aprilie și el a venit când a vrut el. Stăteam în pat duminică seara, mai citeam câteva știri pe sport.ro când s-a produs minunea și am fugit la spital. Așadar, bebe breaking news va reveni cu amănunte!”, a spus Raluca.