În autobiografia sa foarte aşteptată, „Spare”, prinţul Harry povesteşte despre un atac fizic al fratelui său, William, acum Prinţ de Wales. Scadalul ar fi avut loc în casa lui Harry, din Londra, în anul 2019, când relația lor oricum era mai rece, din cauza căsătoriei cu Meghan.

Scena scandaloasă, despre care Harry spune că i-a provocat răni vizibile la spate, este una dintre multele descrise în „Spare”, cartea care va pune pe jar Casa Regală Britanică și care vede lumina tiparului la scurt timp după documentarul Netflix, cu care Harry și Meghan deja au aprins fitilul.

Potrivit The Guardian, Harry descrie în carte că fratele său mai mare a numit-o pe Meghan „dificilă”, „nepoliticoasă”, „dură”. Harry a ripostat, spunându-i fratelui său că nu face altceva decât să repete, și el, aceeași placă a jurnaliștilor, legat de Meghan, şi că se aştepta la ceva mai bun din partea lui. A urmat un schimb de replici pe un ton ridicat. Harry şi-a acuzat fratele că se comportă ca un moştenitor, incapabil să înţeleagă de ce fratele său mai mic nu s-a mulţumit să fie de rezervă (n.r. Spare, titlul cărții, se traduce „Rezervă”).

Prințul Harry: „Am aterizat pe castronul câinelui, care s-a spart sub spatele meu, bucăţile tăindu-mă”

S-au insultat reciproc, iar William i-ar fi spus lui Harry că încearcă să ajute, atâta tot. Harry a ripostat: „Vorbeşti serios? Mă ajuţi? Scuze, aşa numeşti asta? Că mă ajuţi?”.

Comentariul respectiv, spune Harry, l-a înfuriat pe fratele său, care a înjurat în timp ce s-a apropiat de el. Atunci, confruntarea a escaladat, povestește mezinul: „M-a prins de guler, rupându-mi colierul şi m-a trântit la podea. Am aterizat pe castronul câinelui, care s-a spart sub spatele meu, bucăţile tăindu-mă. Am stat acolo o clipă, ameţit, apoi m-am ridicat în picioare şi i-am spus să iasă”.

Harry mai spune că William l-a îndemnat să riposteze, invocând luptele pe care le-au avut în copilărie, însă el a refuzat să facă asta. William a plecat, apoi s-a întors, spăşit, şi şi-a cerut scuze: „Nu trebuie să-i spui lui Meg despre asta”, ar fi spus William. „Că m-ai atacat?”. „Nu te-am atacat, Harold’”. Harry scrie că nu i-a spus imediat soţiei sale, dar şi-a sunat terapeutul. Ulterior, când Meghan a observat zgârieturi şi vânătăi pe spatele lui Harry şi, prin urmare, a aflat despre bătaie, Harry spune că „nu a fost chiar atât de surprinsă şi nici atât de supărată. A fost doar foarte tristă”. 

‘Harry & Meghan’ Netflix trailer for its upcoming docuseries on the Duke and Duchess of SussexSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Harry și Meghan s-au obișnuit să facă valuri. La aproape doi ani de la nuntă, cuplul a anunțat că renunță la rangul de membri „seniori” ai familiei regale. Cei doi, care locuiesc acum în Montecito, California, cu fiul Archie (3 ani) și fiica Lilibet (1 an), au renunțat oficial la îndatoririle regale în februarie 2021. O lună mai târziu, intervievați de Oprah Winfrey, ei au făcut declarații care au zdruncinat liniștea la Casa Regală. Meghan a povestit că a avut gânduri suicidale, dar și că un membru al familiei, de la Palat, și-ar fi exprimat îngrijorarea cu privire la culoarea pielii lui Archie.

Citește și: Primele imagini cu Harry și Meghan după scandalul Netflix. „Declarație de război”, „Sabotaj”, titrează ziarele. Pe câți bani și-ar fi vândut povestea

Citește și: Imagini private cu Meghan și Harry. Netflix a lansat un prim trailer al serialului despre viața lor. „Nimeni nu vede ce se întâmplă în spatele uşilor închise”

Citește și: Meghan Markle, terapie la shopping. Ducesa de Sussex, complet nemachiată și îmbrăcată într-o salopetă cu umerii goi

Citește și: Regine, prințese și ducese, cu picioarele la vedere. Zici că sunt fotomodele. Poze inedite cu Meghan Markle, Kate Middleton, Charlene de Monaco și Letizia a Spaniei