Ducii de Sussex au mărturisit că sunt în culmea fericirii pentru că Archie va avea o surioară, fix așa cum își doreau.

„Să ai un băiat, apoi o fată, ce putem cere mai mult?’, a declarat vizibil încântat prințul Harry.

Meghan și Harry mai au un băiețel de 1 an și 9 luni, Archie Harrison Mountbatten-Windsor. Meghan a anunțat că este însărcinată pe data de 14 februarie, profitând de semnificația Zilei Îndrăgostiților, iar acum cuplul și-a exprimat fericirea de a avea o fetiță.

Ducii de Sussex, Harry și Meghan, au făcut câteva dezvăluiri scandaloase în timpul mult așteptatului interviu acordat celebrei realizatoare Oprah Winfrey, care a fost difuzat în cursul nopții. Cei doi au făcut publică o informație șocantă despre familia regală, de dinainte ca Archie să se nască. Meghan a povestit cum un membru al Casei Regale britanice, pe care nu a vrut să-l numească, i-a spus lui Harry că e îngrijorat cu privire la cât de închisă la culoare va fi pielea bebelușului pe care cei doi urmau să îl aibă.

Meghan a suferit atât de mult din cauza discuțiilor și a presiunii trăite în Marea Britanie. Ea a mărturisit că a avut gânduri suicidare din cauza presei, dar familia regală nu i-a permis să primească ajutor în acele momente dificile pentru sănătatea sa mintală. În interviul de două ore difuzat duminică noapte la postul american de televiziune CBS, soția prințului Harry spune că a fost victima unei adevărate campanii de denigrare, în fața căreia Casa Regală nu a protejat-o.

De altfel, prinţul Harry a afirmat că niciun membru al familiei regale nu a vorbit despre articolele rasiste referitoare la Meghan. „M-a durut”, a mărturisit el.

Meghan Markle s-a gândit la sinucidere

„Pur şi simplu nu mai voiam să fiu în viaţă. Şi acestea au fost gânduri constante, terifiante, reale şi foarte clare”, i-a spus cu ochii în lacrimi ducesa de Sussex realizatoarei Oprah Winfrey. „Am spus că trebuie să merg undeva pentru a primi ajutor. Am spus că nu mă simţisem aşa niciodată. Mi s-a spus că nu pot, că nu ar fi bine pentru instituţie”, a adăugat Meghan.

Meghan a denunţat o „adevărată campanie de denigrare” din partea instituţiei regale şi a spus că nu s-a simţit protejată de familia regală, dar a ținut să sublinieze asupra faptului că s-a simţit întotdeauna bine tratată de regina Elisabeta a II-a.

*PREMIUM-EXCLUSIVE* Meghan Markle and Prince Harry are inseparable as royal couple is spotted together during an afternoon outing in Beverly Hills **WEB EMBARGO UNTIL 8 PM EST on December 21, 2020**SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Harry a spus, la rândul său, că are o „relație bună” cu bunica sa, Regina, dar relația cu tatăl său a avut de suferit. „Aici mai e de lucru. M-am simțit dezamăgit, pentru că și el a trecut prin ceva similar, știe ce înseamnă durerea, iar Archie e nepotul lui. Dar în același timp, sigur că întotdeauna am să-l iubesc, dar există suferință și voi continua să-mi fac o prioritate din repararea acestei relații”, a mărturisit Harry. În ceea ce-l privește pe fratele său, prințul William, s-a limitat să spună că ei doi sunt pe „drumuri diferite”. Harry a mărturisit că decizia de e părăsi Casa Regală a fost luată pentru că a simţit o lipsă de sprijin şi de înţelegere din partea familiei.

Harry a vorbit și despre regratata prințesă Diana și a spus că și ea ar fi fost „supărată din cauza celor întâmplate”, iar în opinia lui, tatăl şi fratele său, Charles, respectiv William, sunt prizonieri ai sistemului.

Foto: Profimedia

Citește și:

La doar 6 ani era copil minune și juca în filme de succes, dar celebritatea l-a distrus. La 32 de ani, se află internet într-un spital de psihiatrie

Imaginea cu care Răzvan Simion a cucerit internetul: „Iubita mea”