Prinţul Harry i-a adus un omagiu bunicului său pe linie paternă, prinţul Philip, decedat vineri la vârsta de 99 de ani, despre care a spus că a fost „un om al datoriei, de onoare şi cu un pronunţat simţ al umorului”.

Într-un comunicat, ducele de Sussex, care, potrivit presei a ajuns duminică în Marea Britanie venind din California – pentru prima dată după ce s-a retras din rândul membrilor activi ai familiei regale -, pentru a asista la funeraliile programate sâmbătă, el a mărturisit că a găsit în persoana bunicului său „o stâncă a Majestăţii Sale regina Elisabeta a II-a, de un devotament inegalabil”.

„Va fi ţinut minte drept cel mai longeviv consort al unui monarh, ca un militar decorat, ca un prinţ şi ca un duce”, a adăugat prinţul Harry.

„Dar pentru mine, la fel ca pentru oricine care a pierdut pe cineva drag sau un bunic de-a lungul acestui an dureros, el a fost bunicul meu: un maestru al fripturilor la grătar, o legendă a persiflării şi un neastâmpărat până la final”, a mai spus el.

„Deşi aş putea să continui multă vreme în acest stil, ştiu că dacă el ar mai fi aici, ne-ar spune, ţinând o bere în mână: „Haideţi, terminaţi odată cu asta!””.

„Ne va lipsi teribil de mult şi va fi ţinut minte pentru totdeauna de naţiunea noastră şi de lumea întreagă. Meghan, Archie şi eu (precum şi viitoarea lui strănepoată) vom avea mereu un loc special pentru el în inimile noastre”, a adăugat prinţul Harry.

Prințul Philip a regretat foarte tare că prințul Harry a părăsit familia regală, dar a înțeles până la urmă decizia lui. Cu toate acestea, el a recunoscut că a fost uimit de interviul dat de ducii de Sussex pentru Oprah și s-a supărat că a încălcat o regulă la care ținea foarte mult, și de care nu au ținut cont nici prințesa Diana și prințul Charles.

Prințul Philip a murit la 99 de ani, pe 9 aprilie, și va fi înmormântat pe 17 aprilie, în cadrul unei ceremonii private la Capela Sfântul Gheorghe, din Windsor, la care vor participa doar 30 de persoane. Trupul lui neînsuflețit nu va fi depus în Londra și nicio procesiune nu va avea loc, așa cum era planificat inițial, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Ceremonia va fi însă televizată și un serviciu memorial se va ține probabil când situația provocată de coronavirus va fi ținută sub control.

Citește și: