Prințul de Wales a scris în exclusivitate un eseu pentru publicația americană, Newsweek, în ediția din luna ianuarie, unde a vorbit deschis despre planurile lui de a combate încălzirea globală. De asemenea, el a vorbti pentru prima dată despre fiii lui, mărturisind că este foarte mândru de ei pentru toate inițiativele pe care le-au luat singuri pentru a rezolva această problemă globală.

„Ca tată, sunt mândră că băieții mei au înțeles această amenințare. În mod special, fiul meu cel mare, William, care a lansat prestigiosul premiu Earthshot pentru a stimula schimbarea și a ajuta la repararea planetei noastre în următorii zece ani…”, a spus moștenitorul tronului britanic.

„Și fiul meu mai mic, Harry, a evidențiat cu pasiune impactul schimbărilor climatice, în special în legătură cu Africa”, a mai adăugat Charles.

Fiul reginei Elisabeta a II-a face un apel la oameni prin intrmediul acestui eseu să ia măsuri pentru a salva planeta. „Ochii copiilor noștri și ai nepoților ne judecă. Pentru că intrăm într-un an nou, nu e momentul să pierdem”, a mai scris acesta.

Nancy Cooper, editorul global de la Newsweek, a declarat că este foarte fericită că poate publica cuvintele lui Charles: „Suntem mândri că putem publica apelul puternic al prințului de Wales, iîn care ne îndeamnă pe toți să abordăm această provocare crucială. Având în vedere deceniile sale de implicare în această problemă, el poate vorbi cu cunoștințe profunde și cu autoritate reală”.

Este pentru prima dată când prințul Charles vorbește despre fiul lui cel mic, după interviul controversat oferit de acesta și de Megan lui Oprah. Conform informaţiilor din culise, Harry şi Prinţul Charles de-abia au schimbat câteva cuvinte în ultimele luni, iar relaţia lor este din ce în ce mai deteriorată. Charles n-a putut trece peste interviul şi dezvăluirile făcute de Ducii de Sussex în timpul interviului cu Oprah, din luna martie.

De atunci, moştenitorul tronului englez a ales să păstreze o tăcere demnă, de teamă că o răfuială publică ar afecta şi mai mult casa regală britanică. Charles şi fiul său cel mic au vorbit ultima dată în persoană acum nouă luni, la înmormântarea Prinţului Philip,şi, de-atunci, s-au mai auzit foarte rar la telefon.

“M-a tratat aşa cum a fost tratat şi el”, a dezvăluit Prinţul Harry despre cel care l-ar fi abandonat şi financiar de când Harry şi Meghan Markle s-au mutat în America.