Cei doi locuiesc într-o casă, adevărat, destul de spațioasă, în Windsor, locul unde au și crescut cele două prințese. O casă de care îi leagă multe amintiri, dar în care reușesc, doar ei știu cum, să locuiască fără a se intersecta prea mult, după cum am explicat recent Sarah Ferguson.

”Vin și plec tot timpul și el la fel”, a povestit Sarah Ferguson.

Dacă intri în reședința celor doi, nici nu ți-ai da seama că nu mai sunt căsătoriți. Pereții sunt împânziți de fotografii de familie, instantanee cu toți cei patru membri.

Locuința celor doi numără nu mai puțin de 30 de camere și este extrem de veche, fiind folosită de familia regală britanică de generații. În 2002 a trecut printr-un amplu proces de renovare, cu această ocazie construindu-se și o piscină interioară.

Chiar dacă sunt divorțați de mulți ani și de-a lungul timpului au trecut prin multe scandaluri, mai cu seamă după ce Sarah a fost fotografiată cu contabilul familiei la plajă, cei doi au reușit să păstreze o relație frumoasă, strânsă. Mulți cred că pe cei doi încă îi leagă o iubire pe care anii nu au reușit să o șteargă și că au găsit o cale de a fi împreună, fără a fi însă, oficial, un cuplu.

Vezi și Sarah Ferguson spune, în sfârșit, de ce a divorțat de prințul Andrew, fiu al reginei Elisabeta. Au vrut să se recăsătorească, dar cineva le-a pus bețe în roate

Citește și: