Charlene s-a întors în Monaco în 8 noiembrie, după ce a stat în Africa de Sud mai mult decât și-ar fi dorit din cauza unor probleme grave de sănătate. Însă, la doar câteva zile după ce a ajuns acasă, prințesa Charlene a fost internată într-o „locație secretă” pentru a se îngriji de sănătatea sa. Soția lui Albert de Monaco a dispărut subit, iar acest lucru a iscat multe controverse în regat, existând zvonuri că acesta și-ar fi închis soția într-un ospiciu pentru că ar vrea să divorțeze de el, sau că aceasta ar avea cancer.

Suveranul a negat însă toate zvonurile și a ținut să precizeze că problemele lui Charlene sunt datorate unei oboseli acumulate de ceva vreme și că nu este vorba nicidecum de probleme personale, precum un divorț, sau de operații estetice, Covid-19 sau cancer.

Pe perioada sărbătorilor, prințesa a fost vizitată de mai multe ori de soțul și copii ei, după cum a anunțat chiar Albert. Deși a pierdut aniversarea copiilor ei și nu a putut să vină acasă nici de Crăciun sau de Revelion, pentru a petrece alături de familie, se pare că, în sfârșit, se se pregătește întoarcerea prințesei. Potrivit presei din Monaco, Charlene s-ar putea întoarce în ziua de 27 ianuarie, o sărbătoare mare în regat. În această zi este sărbătorită Sfânta Muceniță Devota, cea care patronează spiritual Monaco. În fiecare an, familia regală ia parte la evenimente dedicate sfintei. Vestea i-a bucurat pe fani, mai ales pentru că acest lucru dovedește că îndrăgita blondă s-a recuperat aproape complet.

Prințesa Charlene s-a hrănit timp de șase luni doar cu hrană lichidă

De altfel, palatul a anunțat recent că prințesa se simte mult mai bine, iar recuperarea ei este „satisfăcătoare și încurajatoare”. Cu toate acestea, familia regală nu a anunțat nimic oficial că într-adevăr prințesa va participa la evenimentul din 27 ianuarie.

Potrivit revistei franceze Voici, Charlene se află internată într-o clinică de dezintoxicare din Elveția. Se pare că prințesa este tratată aici pentru a scăpa de dependența de somnifere de care ar fi abuzat în ultima vreme. Un prieten al prințesei a dezvăluit că ultimele șase luni înainte să se întoarcă în Monaco au fost unele de coșmar pentru Charlene, fiind chinuită de dureri cumplite. Mai mult, ea a slăbit aproape jumătate din greutatea ei pentru că nu a mai putut să se hrănească corespunzător. Din cauza infecției grave de la nivelul sinusurilor, urechilor și a gâtului, cât și a operațiilor la care a fost supusă, soția prințului Albert nu a mai mâncat de mai bine de șase luni mâncare solidă. Ea a fost nevoită să se hrănească printr-un pai doar cu lichide, acesta fiind și motivul pentru care a slăbit atât de mult.

„Nu a mai consumat mâncare solidă de 6 luni din cauza tuturor operațiilor prin care a trecut. A putut consuma doar mâncare lichidă, printr-un pai. Din acest motiv a slăbit aproape jumătate din greutatea pe care o avea”, a declarat sursa, fiind șocată că palatul regal nu spune adevărul despre problemele cu care se confruntă Charlene, ci vrea să fie totul un mister, mai ales că Charlene „aproape a murit” după ce a suferit o operație menită să-i vindece umflăturile provocate de o infecție avută la nivelul gâtului.

„Este nedrept să fie prezentată drept având o boală mintală sau o problemă emoțională. Nu înțelegem de ce Palatul ascunde faptul că aproape a murit în Africa de Sud”, a mai spus sursa.

La scurt timp după întoarcerea lui Charlene la Monaco, reprezentanți ai palatului regal din Monaco au anunțat că ea nu-și va relua îndatoririle publice și se va odihni în perioada următoare, prințul Albert, în vârstă de 63 de ani, a dezvăluit că aceasta a plecat din Monaco și se află într-o ”locație secretă”, unde se recuperează, departe de el și de copii.

Prințul Albert a susținut că starea ei actuală a fost rezultatul „mai multor factori care sunt chestiuni private”.

„Era evident epuizată, fizic și emoțional”, a adăugat el. „Era copleșită și nu putea face față îndatoririlor oficiale, vieții în general sau chiar vieții de familie.”