Într-un interviu exclusiv acordat revistei People, prințul Albert al II-lea al Monaco afirmă că prințesa Charlene (43 de ani) suferă o „epuizare profundă, atât emoțională, cât și fizică”.
Respingând multitudinea de zvonuri apărute în ultima vreme, prințul spune că recuperarea soției sale va necesita îngrijiri clinice care vor dura cel puțin câteva săptămâni.
Întoarcerea lui Charlene la Monaco în urmă cu 11 zile, după șase luni petrecute în Africa de Sud, „a mers destul de bine în primele ore, iar apoi a devenit destul de evident că nu se simțea bine”, spune Albert (63 de ani).
Referindu-se la zvonurile conform cărora cuplul ar avea probleme în căsnicie, Prințul Albert a declarat: „Probabil că va trebui să o spun de mai multe ori, dar asta nu are nimic de-a face cu relația noastră. Vreau fie foarte clar. Nu sunt probleme în relația noastră; nu în relația dintre soț și soție. Problemele sunt de altă natură.”
„Nu putea face față îndatoririlor oficiale, vieții în general sau chiar vieții de familie”
Starea actuală a prințesei Charlene, spune el, este rezultatul „mai multor factori care sunt de natură privată”. „Era evident epuizată, fizic și emoțional. Era copleșită și nu putea face față îndatoririlor oficiale, vieții în general sau chiar vieții de familie”.
Prințesa a fost nevoită să rămână în Africa de Sud de la începutul lunii mai, din cauza unei infecții ORL care a necesitat o serie de intervenții chirurgicale în timpul absenței ei de șase luni.
Intervențiile chirurgicale din Africa de Sud, posibila cauză a actualelor probleme de sănătate al lui Charlene de Monaco
„Evident că au existat consecințe ale diferitelor intervenții chirurgicale și ale procedurilor pe care le-a suferit în ultimele luni”, spune Albert.
„Acesta a fost cu siguranță un factor, dar în acest moment prefer să nu comentez mai departe. Pot spune că suferea de o oboseală incredibilă. Nu dormise bine de câteva zile și nu mânca deloc bine. Pierduse mult în greutate, ceea ce a făcut-o vulnerabilă la alte potențiale afecțiuni. O răceală sau gripă sau Doamne ajută-ne, COVID.”
Prințesa Charlene și Albert de Monaco sărbătoresc 10 ani de căsnicie, dar au o aniversare tristă. Ce se întâmplă cu frumoasa lui soție?
Absența prelungită a lui Charlene din Monaco a făcut-o pe prințesă să rateze cea de-a 10-a aniversare a nunții și a dat naștere a numeroase zvonuri privind o destrămare a mariajului celor doi, precum și speculații cu privire la adevărata natură și gradul problemelor sale medicale.
Cuplul a negat în mod constant zvonurile, însă, de la vestea retragerii prinșesei din viața publică apărută la începutul acestei săptămâni discuțiile pe această temă au reapărut.
„Pentru că știu că există zvonuri, permiteți-mi să spun: nu este COVID”, spune Albert. „Și nu are legătură cu cancerul. Nu este o problemă de relație. Și dacă vreți să discutăm despre o altă speculație, nu este deloc legată de chirurgia plastică”.
Căutarea unui tratament „în altă parte în Europa” a fost o soluție, spune el, pe care prințesa a preferat-o.
xCharlene de Monaco tot mai greu de recunoscut. Ce se întâmplă cu trăsăturile Prințesei de Monaco
Decizia, luată împreună cu familia
Decizia finală a implicat o întâlnire cu membrii familiei. „Ea luase deja decizia, și am vrut doar să o confirme în fața noastră. Ea a vrut asta. Ea știa deja că cel mai bun lucru pe care putea să-l facă era să se odihnească și să aibă parte de un tratament medical adevărat. Și nu în Monaco. Din motive de confidențialitate, ar trebui să fie undeva în afara Monaco.”
Procesul „a decurs foarte bine”, spune el. „Era foarte calmă și foarte înțelegătoare. Și-a dat seama că are nevoie de ajutor. Nu poți forța pe nimeni să înțeleagă că are nevoie de tratament, trebuie să accepte el însuși”.
xPrințesa Charlene s-a întors, în sfârșit, la Monaco