Charlene, în vârstă de 43, a ajuns la Monaco în această dimineață. Ea a aterizat la 8.45 dimineața pe aeroportul din Nisa după un zbor cu un avion privat cu care a plecat din orașul Durban, din Africa de Sud.

Ea a coborât din avion însoțită de un cățel cam năzdrăvan care a făcut-o să alerge pe pistă. Prințesa a fost așteptată de soț și de gemenii Jaques și Gabrielle, care au întâmpinat-o cu un mare buchet de flori. Familia regală s-a urcat apoi în elicopterul privat și a zburat spre Monaco.

Charlene a fost nevoită să-și amâne întoarcea în Monaco după ce a contractat o infecție gravă la sinusuri. Ea a suferit mai multe intervenții chirurgicale, iar medicii i-au interzis până acum să călătorească cu avionul.

Cu toate acestea, Albert, în vârstă de 63 de ani, a tot declarat încă din luna octombrie că soția lui se va întoarce acasă înainte de 19 noiembrie, înainte de Ziua Națională a regatului. Prințesa s-a reunit acum cu soțul și copiii lor.

Plecarea lui Charlene a iscat numeroase zvonuri cum că prințesa a fugit de Albert de Monaco, sătulă de procesele de paternitate în care este implicat acesta, și că cei doi ar urma să-și anunțe divorțul. Însă, iei au negat de fiecare dată zvonurile.

Dacă până acum imaginile cu prințesa îi îngrijorau pe fani, pentru că aceasta arăta foarte rău și se vedea cu ochiul liber că nu se simte bine, Charlene pare acum într-o formă foarte bună. Aceasta s-a vopsit și deși a slăbit foarte mult, ea arată foarte bine.

Din luna martie, prințesa Charlene de Monaco a plecat în Africa de Sud, Țara în care a copilărit și pe care a reprezentat-o la Jocurile Olimpice din 2000, pentru a lucra cot la cot cu o unitate a fundației ei ce se ocupă de îngrijirea rinocerilor și stoparea braconajului. Însă, în luna mai aceasta ar fi contractat o infecție severă la nivelul sinusurilor, iar starea ei de sănătate s-a degradat treptat. Soția prințului Albert a fost internată în spital de urgență la începutul lunii după ce s-a prăbușit în casa în care trăiește în Africa de Sud, iar medicii au dezvăluit că aceasta s-a confruntat cu niște complicații în urma infecției suferite în urmă cu câteva luni de zile.

Citește și:

Ramona Bădescu, despre fostul soț: ”Cel mai rău m-a rănit când am aflat că, în timpul căsniciei…” Groaznic ce a putut face ”fostul”. Ce îi transmite acum, la ani distanță

Sărbătoare mare în familia lui Denis Ștefan. Actorul și-a botezat mezina. Micuța Domninique seamănă leit cu tatăl ei. Dar ce apariție a fost mama!