Potrivit presei franceze, Charlene s-a întors la Monaco după ce a petrecut trei luni într-o clinică privată din Elveția, dar nu s-a întors orișicum. Ea i-a pus o condiție dură soțului ei, precizând că aceasta este singura cale de a evita divorțul.

charlene (4)SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Fosta sportiva a acceptat să rămână în această căsnicie doar dacă poate locui departe de palatul Grimaldi. Potrivit publicației franceze Voici, cei doi au discutat despre un posibil divorț, iar Charlene a fost de acord să nu facă acest pas doar dacă ține cont de dorința ei.

Pentru Charlene se pare că palatul princiar Grimaldi este un loc plin de „amintiri neplăcute”, și un spațiu imens și luxos, pe care trebuie să-l împartă cu cumnata ei, Carolina, cu care nu pare să se înțeleagă deloc, relația lor fiind una destul de rece și neplăcută în ultima vreme.

Doctorii de la clinica elvețiană care au fost de acord ca Charlene să se întoarcă acasă, dar i-au recomandat soției prințului Albert o perioadă lungă de odihnă și o etapă de adaptare în care se poate întoarce încet la obiceiurile ei, cum ar fi să aibă grijă de copiii ei și să-și îndeplinească atribuțiile oficiale în calitate de prințesă. Astfel, Charlene a putut să-și îmbrățișeze copiii din nou, dar a refuzat să apară în public alături de soțul ei. Prințul Albert și-a petrecut ziua de naștere singur, iar de St. Patrick’s Day a fost văzut doar alături de gemenii săi.

„A făcut o înțelegere cu medicii săi și pe măsură ce recuperarea ei este pe drumul cel bun, medicii și familia regală au convenit împreună ca prințesa Charlene să își poată continua acum convalescența în Principat, alături de soțul ei și copiii săi”, s-a arătat în comunicatul oficial care anunță întoarcerea la Monaco a lui Charlene.

S-a întors la palat, dar Charlene a stat suficient de mult pentru a realiza că nu vrea să-și reia viața de aici. Charlene se simte suficient de puternică pentru a-și susține alegerile și, potrivit Voici, i-a pus o condiție soțului ei să evite divorțul: aceea de a nu locui în Palazzo Grimaldi, scena „prea multor dezamăgiri”, ci a ales să stea la Roc Agel unde s-a și stabilit deja împreună cu gemenii lor, Jacques și Gabriella. Reședința lor secretă Roc Agel este locul în care iubita Grace Kelly și-a trăit povestea de iubire cu printul Rainier.

Palatul Roc Agel este mai degrabă un conac superb, în munții principatului, fiind înconjurat de apele albastre de pe Coasta de Azur și este echipat cu tot ce trebuie pentru a oferi confort maxim, precum piscine, teren de tenis, grădini spectaculoase și o fermă organică de lux care produce alimente organice încă din 1960. Este un loc în care e ușor să te simți relaxat și conectat cu natura, după cum notează revista franceza.

Conacul se află mijlocul naturii, cu vedere la mare de pe înălțimile principatului și a fost cumpărat de prințul Rainier în 1957, ca dar pentru frumoasa lui soție, Grace, la doar un an de la nuntă, când actrița era însărcinată cu primul lor copil. Prințesa intenționează să locuiască permanent aici cu copiii ei, în vârstă de șapte ani, având în vedere că din noiembrie anul trecut, ei au fost retrași de la școală pentru a învăța acasă, în regim de homeschooling.

Dacă pentru prințul Rainier și iubita sa soție, Grace Kelly, cele 56 de hectare din Roc Agel reprezentau un paradis departe de privirile indiscrete unde să-și trăiască dragostea și să se dedice familiei lor, totuși, pentru soția lui Alberto această casă pare mult cu un refugiu, un loc de evadare.

„Pentru prima dată, Charlene a rostit cuvântul „divorț”. Și pentru el este de neconceput”, a declarat o sursă pentru Voici.

Prințesa Charlene, același destin tragic ca al prințesei Grace Kelly?

Prințesa Charlene ar putea să piardă custodia copiilor

„El este gata să facă orice pentru a nu ajunge în acel punct (n.r. la divorț) și ea știe bine”, mai spune sursa precizând că în principat se vorbește despre sfârșitul căsătoriei lor.

Însă, Albert a acceptat condiția pusă de soția lui și se pare că o înțelegere între ei este bună pentru amândoi, având în vedere că în cazul unei despărțiri, eaar putea pierde custodia copiilor. În aceste luni lungi de distanță, spun experții în monarhie, casa regală a înțeles lumii că gemenii „aparțin” principatului. Iar conform presei franceze, Palatul Grimaldi a pus deja la punct un plan secret de „înlocuire” a mamei Charlene cu surorile lui Alberto, Carolina și Stefania, care deja și-au luat rolul în serios în absența prințesei, care s-a confruntat cu mari probleme de sănătate în Africa de Sud și a fost nevoită să petreacă acolo 10 luni, timp în care a fost supusă la mai multe intervenții chirurgicale.

Nu e prima dată când apar informații că Charlene nu vrea să mai locuiască la palatul Grimaldi. În urmă cu puțin timp se scria că aceasta are de gând chiar să se mute în Elveția, dar până la urmă s-a limitat în acest loc mai izolat din Monaco. Palatul Roc Agel a fost din totdeauna locul preferat al prințesei Charlene, aici preferând să-și petreacă vacanțele cu copiii, dar și în care a făcut cele mai multe ședințe foto.

Misterioasă, elegantă, cu o mină puţin tristă, prinţesa Charlene de Monaco a fascinat, mereu, opinia publică. Povestea de dragoste cu Albert de Monaco a adus-o în centrul atenţiei, dar şi sub lupa necruţătoare a tabloidelor. În cazul unui divorţ, fosta înotătoare nu va rămâne în impas financiar, indiferent dacă există un contract prenupţial sau nu. Are o avere estimată la 150 de milioane de dolari. Marea luptă se va da pe custodia celor doi copii, gemenii Jacques şi Gabriella în vârstă de 7 ani. Albert şi Charlene s-au căsătorit în 2011, în cadrul unui eveniment care a costat 70 de milioane de dolari. Lacrimile ei de la nuntă au făcut înconjurul lumii în 2011 și i-au adus rapid porecla de „cea mai tristă prințesă din lume”.

Foto: Profimedia

Citește și:

Prințesa Charlene, lovitură dură pentru prințul Albert de Monaco. Ce decizie a luat?

Imagine rară cu cei patru copii ai prințului Albert de Monaco. Cum i-a surprins pe gemenii lui și ai prințesei Charlene?