Estre vorba despre Edoardo Mapelli Mozzi. Prințesa a petrecut în compania acestuia Anul Nou, în Kenya. Cei doi au fost fotografiați mână în mână pe plajă, pe insula Lamu, unde familia Mozzi deține o proprietate.
Prințesa a zburat pe insulă imediat după Crăciun, pe care l-a petrecut împreună cu familia în Sandringham. Mozzi nu i-a fost alături la cina cu familia regală.
Deși se întâlnesc din septembrie, abia luna trecută au fost văzuți împreună, în premieră, la New York, când au participat la o gală de caritate. Nu s-au lăsat deloc fotografiați împreună, semn că încă nu doreau să-și facă publică idila.
Despărțire după o relație de 10 ani
E prima relație a lui Beatrice, după despărțirea din 2016 de Dave Clark, cu care a avut o relație lungă de 10 ani.
Edoardo are deja un copil de doi ani, un băiețel, dintr-o relație anterioară. Poreclit Edo, acesta deține o companie ce activează în domeniul imobiliarelor și este multimilionar. În plus, e implicat în multe acțiuni caritabile, așa că nu există niciun motiv pentru care familia regală să nu-l placă.
Sursele au povestit pentru presa tabloidă că tânărul i-a cunoscut deja pe părinții iubitei sale, prințul Andrew și Sarah Ferguson. Mai mult, se pare că are o relație foarte apropiată cu mama iubitei sale, cea care i-ar putea deveni soacră.
De altfel, părinții lui erau apropiați de cei ai lui Beatrice.
Anul trecut a fost unul extrem de fericit pentru familia regală britanică. Prințul Harry s-a căsătorit cu Meghan Markle, prințesa Eugenie a făcut și ea nunta, iar prințul William și Kate Middleton au devenit pentru a treia oară părinți. Dacă relația prințesei Eugenie cu iubitul ei va evolua, am putea fi martorii unei noi nunți regale.
Citește și: