Soția prințului Harry a fost surprinsă în timp ce îl ducea pe Archie la grădiniță. În ciuda faptului că este gravidă și burtica este destul de proeminentă, Meghan (39 de ani) îl duce pe fiul ei în brațe.

Markle era îmbrăcată casual, în blugi și tricou negru, cu o geacă army verde, purtând niște saboți cu talpă joasă și mască neagră pe față. Totodată, și Archie pare să fie asortat cu mama lui. Micuțul poartă blugi, o geacă gri, un fes negru și adidași albi, în timp ce în spate poartă un ghiozdan verde. Fanii sunt de părere că Archie seamănă cu părinții lui, dar parcă mai mult cu tatăl lui.

De asemenea, Meghan, care este însărcinată în opt luni, are pe mână o gentuță pentru prânz a fiul ei. Imaginile cu cei doi au fost surprinse de paparazzii de la Page Six, la doar o zi după ce prințul Harry (36 de ani) s-a întors la Los Angeles din Marea Britanie, unde a participat la înmormântarea bunicului său. Harry s-a întors la viața de om obișnuit. Deși obișnuia să meargă cu avione private, el s-a dus și s-a întors cu zbor de linie de la American Airlines.

Harry nu a rămas la Londra pentru a sărbători ziua reginei, care a împlinit pe 21 aprilie, vârsta de 95 de ani, ci s-a întors cât mai repede la soția lui însărcinată. Asta, și pentru că familia regală l-a primit cu răceală după interviul exploziv pentru Oprah, iar tatăl lui a refuzat să vorbească singur cu Harry, vrând în permanență ca William sau altcineva să fie prezent pentru ca nimic despre care se vorbește să nu poate fi interpretat greșit în viitor. Discuțiile cu fratele și tatăl lui nu au avut rezultatul pe care și-l dorea Harry, care spera să-și repare relațiile cu ei.

Daily Instagram PostsSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Harry și Meghan s-au mutat în Canada și, ulterior, în California după ce au anunțat că renunță la rolul de seniori regali și au părăsit familia regală, după ce regina și ceilalți membrii nu au fost de acord cu condițiile puse de ei. Aceasta a fost prima întâlnire a lui Harry cu familia sa după ce acesta a decis să renunțe la toate titlurile lui.

Palatul Buckingham și ceilalți membri ai instituției sunt dezamăgiți de ducii de Sussex, după ce aceștia ua acuzat familia regală de rasism, spunând că erau îngrijorați de culoarea pielii lui Archie. Cu toate acestea, prințesa Anne susține că i-a spus cu totul și cu totul altceva lui Meghan, dar a fost interpretată greșit.

Harry și Meghan urmează să devină din nou părinți, după ce au anunțat de Valentine’s Day că ducesa este însărcinată cu o fetiță, care ar urma să vină pe lume la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie.

Citește și:

Prințul Louis a împlinit 3 ani, iar cea mai recentă imagine cu el a cucerit internetul

În cei 73 de ani de căsnicie, pe prințul Philip un singur lucru l-a deranjat la regina Elisabeta a II-a. Ce îi reproșa?