E prima oară când cântăreața postează o fotografie în care se vede chipul Zorei. Până acum, cei doi au protejat cât au putut intimitatea fetiței, postând doar instantanee în care aceasta apărea din spate.
Miercuri dimineață, Jojo a postat pe contul de Facebook o poză în care Zora este în brațele sale, asistând la un spectacol. Familia e în formulă completă, în fotografie apărând și Paul Ipate.
„Aseară ne-am simțit minunat la spectacolul prietenilor de la Gașca Zurli. Pentru Zora a fost primul spectacol și a fost cuminte și uimită pe tot parcursul lui chiar dacă știa toate cântecele. S-a emoționat atat de tare încât era pur și simplu atenta.?A fost însă foarte fericita si a dansat la mine și la Paul Ipate în brațe pe rând.? Mirela Retegan ești minunată! Sunteți minunați și mega talentați! Mă bucur că există astfel de spectacole și distractive dar și pline de momente emotionante pentru copii și părinți!❤”, a scris Jojo pe contul de socializare.
Actrița a fost căsătorită și, din mariajul anterior, mai are un băiețel, Achim, care a venit pe lume în anul 2011. Cât despre Zora, aceasta a împlinit 2 ani la începutul lui 2019.
Citește și: