Achim a venit pe lume în 2011, însă părinții au decis să nu îl expună pe Internet, în ziare sau la televizor. Vedeta familiei, Jojo, a acceptat dorința fostului ei soț și nu s-a afișat cu Achim la evenimente mondene. Iată că zilele trecute s-a înregistrat o premieră. Fiul lui Jojo a apărut în public și nu oriunde, ci la un eveniment elegant, care a avut loc la Palatul Parlamentului din București.

Jojo a publicat poze cu fiul ei pe Instagram, iar tramsformarea lui Achim este uluitoare. Este înalt cât mama lui, Jojo având o înălțime de 1,61 metri, este frumușel, elegant și are o statură atletică.

jojo-si-fiul-ei-achim-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Fiul lui Jojo, alături de mama lui, la Gala «România ești Tu»

„Aseară, în cadrul Galei «România ești Tu», ediția «Îngeri pentru România» am primit această distincție pentru excelență în actorie. Am câțiva oameni cărora trebuie să le mulțumesc pentru parcursul meu de până acum. În primul rând aș vrea să mulțumesc familiei mele care mi-a fost alături din prima clipă.

Părinților mei care mi-au înțeles latura artistică și au îngrijit-o și i-au dat voie să se dezvolte. Partenerului meu în toate, Paul, pentru că mă susține, mă înțelege și mă sfătuiește întotdeauna de bine mai ales când vine vorba despre un rol important. Copiiilor mei pentru că înțeleg că rolul meu pe lumea asta nu este doar cel de mamă.

Pe această cale vreau să îi mulțumesc fiului meu, Achim, care mi-a fost alături la Gală, că m-a învățat ce înseamnă iubirea necondiționată și că m-a ajutat să fiu și actriță, și mamă. De cele mai multe ori cu el îmi repet textele pentru castinguri, așa că el știe prea bine despre ce vorbesc.

Mulțumesc mentorului meu, Toni Grecu, pentru că m-a văzut și a crezut în mine și astfel m-a descoperit publicul ca și actriță de comedie. Mulțumesc tuturor echipelor cu care am lucrat de-a lungul anilor, în televiziune, la film sau teatru, mai ales prietenilor mei de suflet de la machiaj, păr și costume, fără de care un personaj nu poate prinde viață. Mulțumiri speciale echipei de la @clanulserial, care mi-a dat ocazia să vă arăt și latura mea de actriță de dramă. Dedic acest premiu tuturor celor care cred în talentul și menirea lor, care nu renunță niciodată”, a scris Jojo pe Instagram, după ce a primit premiul.

Jojo, despre băiatul ei: „Achim este foarte curios, e fascinat de regie”

Într-un interviu exclusiv pentru Libertatea pentru Femei, Jojo ne povestea despre pasiunea lui Achim, care se pare că nu poate sta departe de camerele de filmat.

„Zora este foarte mică să urmărească ceva, însă m-a mai văzut la televizor. Își pierde repede răbdarea, nu e încă zona ei. Achim este foarte curios, e fascinat de regie. A devenit fascinat de industria noastră și cum funcționează ea. Mă întreabă foarte multe lucruri tehnice: cum arată o zi de filmare, cum învățăm textele, care este întregul proces, ce se întâmplă pe platou mai exact, cum funcționează actorii, regizorii, producția”, ne spunea actrița din serialul „Clanul”, despre fiul ei.

Jojo are și o fetiță din relația cu Paul Ipate

Jojo, pe numele ei din buletin Cătălina Grama, are o relație de aproape 9 ani cu actorul Paul Ipate și împreună au o fetiță, Zora (5 ani). Paul nu a făcut însă niciodată diferențe între copii, ba chiar are o relație apropiată cu Achim. Într-un interviu pentru un site dedicat amenajărilor interioare și imobiliarelor, Paul Ipate a făcut turul vilei din Otopeni în care locuiește cu familia lui și în care fiecare membru are un spațiu personal super amenajat.

Citește și: Dieta lui Jojo. Actrița a renunțat complet la două alimente: „Eu din ianuarie nu mai mănânc…”

Citește și: Jojo și Paul Ipate, apariție de senzație la starea civilă: „Zi cu iubire și lumină în familia noastră! Frățiorul meu scump și drag s-a însurat”

Citește și: VIDEO Acasă la Jojo și Paul Ipate. Turul complet al vilei din Otopeni: „E clar că e o casă locuită de către niște artiști”. Detaliul inedit din dormitor

Citește și: Jojo și Paul Ipate, vacanță incredibilă cu fiica lor, pe „oraș plutitor”. 30 de poze spectaculoase