Actorul Radu Gheorghe (72 de ani) relatează, cu neputință și amărăciune, întâlnirea recentă pe care a avut-o cu fosta lui profesoară, Sanda Manu. Radu Gheorghe a absolvit IATC în anul 1975, la clasa profesoarei Sanda Manu, fiind coleg de generație cu Vlad Rădescu, Horațiu Mălăele, Dan Condurache, Maria Ploae.
Radu Gheorghe: „A țipat când a realizat cine sunt și-a deschis larg brațele și a început să plângă”
“ATENȚIE!!! Dragi colegi, din toate generațiile de studenți ai clasei de actorie a profesoarei SANDA MANU, unde sunteți???
Credeți că vă meritați carierele care de care mai țumțurlii? Credeți că ați fi ajuns ce sunteți fără ajutorul, perseverența, talentul de pedagog și dragostea ei ?
Am încercat de 1 martie, ca în fiecare an, să-i ofer profesoarei noastre Sanda Manu, în semn de respect și recunoștință, un ghiocel! Nu mi-a răspuns la telefon, dar, până la urmă am găsit-o încolăcită de durere într-un pat al unui salon din Centrul VITALITAS din Snagov.
Acolo, i se asigură, ca și celorlalți bătrâni găzduiți în sanatoriu, toate condițiile! Durerea vine din suflet, de la distanța din ce în ce mai mare dintre Ea și noi, cei cărora ne-a dat viața de actori! Trebuie să ai nervii tari ca să reziști fără să plângi la o astfel de întâlnire! Ea nu se aștepta să mă vadă, iar eu, nu mă așteptam să o văd…așa !
A țipat când a realizat cine sunt și-a deschis larg brațele și a început să plângă! Mi-a luat mâinile, mi le-a strâns cu putere (atât cât putea) și a început să mi le sărute! Am încremenit! Inima mea s-a frânt și mi-am înghițit lacrimile!
Trebuie să fiu tare, mi-am zis! Să-i dau încredere, forță, speranță și…mai ce?!? DRAGOSTE! Bâiguiam ceva despre ce ani frumoși am petrecut împreună, recunoștința (ce recunoștință spuse ea?) ce v-o datorăm dumneavoastră (nu-mi mai spune dumneavoastră ) Am înghețat! Dar cum să-i spun?
M-a rugat să o scot din salon la o plimbare! Zis și făcut! Cer ajutorul infirmierelor, care mă roagă să ies puțin din salon, pentru a o pregăti pe Dna Sanda Manu de…voiaj! Aștept pe hol și ce aud că se întâmplă în cameră, mă descumpănește total. Țipete, vorbe urâte și iar țipete. Eu am declanșat asta?
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/03/radu-gheorghe-sanda-manu.jpg)
Sunt gata să sar în ajutorul profesoarei mele, dar o asistentă mă oprește spunându-mi cu calm, că se mai întâmplă! Starea de spirit a bătrânilor e …instabilă! Nu sunt foarte convins! Totuși, am văzut „Zbor deasupra unui cuib de cuci”!
Până la urmă, e scoasă cu un cărucior! Încă e agitată, iar eu nu știu cum să reacționez! Urmez convoiul de asistente care o însoțesc pe Dna profesoară până în salon, unde o plasează lângă o masă! Mă așez și eu în fața ei! În sfârșit privește spre mine, îmi prinde din nou mâinile, își apropie buzele de ele și începe să le sărute! Lacrimile ei îmi udă manșetele, dar mult mai multe lacrimi (de neputință și disperare) zac în mine! Începe să vorbească!
Nu înțeleg aproape nimic, totuși aprob totul și încerc s-o liniștesc! Face eforturi cu vorbirea și aud întrebarea, ești ofițer? Nu, zic! Vei fi! Apoi, ai fost rănit? Încerc să fac vreo legătură cu ceva și spun, da, am fost! Vor plăti! Cum pot să te contactez?
Atunci realizez că poate internii nu pot, nu au, sau li se interzice să inițieze vreun contact cu cei din afară! Îi răspund în dodii, …doar să vă gândiți la mine și voi veni! Și acum, intervine rolul vostru, al colegilor mei mai mari și mai mici!
VIZITAȚI-O! Are nevoie de dragostea noastră! De prezența noastră! De recunoștința noastră! Nu-mi spuneți că nu puteți! Dacă mai aveți suflet, ACȚIONAȚI! La câte generații de actori a scos Dna noastră profesoară Sanda Manu, nu ar trebui să ducă lipsă de vizitatori întreg anul! ACUM, până nu-i prea târziu! Nu pregetați să sunați la Centrul VITALITAS sau să intrați pe site-ul lui și să obțineți toate datele de care aveți nevoie pentru contact și programare! Vă mulțumesc!”, este apelul disperat, lansat pe Facebook, de actorul Radu Gheorghe.

UPDATE! Radu Gheorghe a revenit cu precizări din partea familiei
Ulterior, el a șters această postare lungă, scrisă la cald, și a revenit într-o notă mai optimistă. La puțin timp după postarea emoționantă despre Sanda Manu, Radu Gheorghe a revenit pe Facebook cu detalii primite din partea fiicei Sandei Manu, artistul plastic Irina Tapalagă. La centrul respectiv, Sanda Manu are parte de toată atenția și îngrijirea de care are nevoie, din partea personalului specializat, iar vizitele se realizează după un program bine stabilit.
„ATENȚIE !!! Dragi prieteni și colegi, revin cu precizări absolut necesare, referitoare la postarea mea despre profesoara noastră Dna Sanda Manu! La sugestia fiicei ei, dna Irina Tapalagă, trebuie să vă fac cunoscut faptul că la Centrul VITALITAS, unde este internată, dna Sanda Manu beneficiază de toată atenția și medicația de care are nevoie! De asemenea, starea dumneaei de sănătate limitează posibilitatea de a fi vizitată oricând și de oricine! Eu însumi, înainte de a o vedea, m-am consultat cu personalul centrului, pentru a hotărî dacă și când e posibil să o vizitez!
Vă rog, nu-mi luați în nume de rău primul impuls, de a povesti întâlnirea emoționantă cu cea care mi-a călăuzit pașii către meseria pe care, cu mândrie, încă o mai practic! Nu am dorit să tulbur și nici să acuz pe cineva și nici într-un caz să-mi fac vreun titlu de onoare, cum că aș fi mai bun decât alții! Vă rog, luați lucrurile așa cum sunt! Bătrânețea e grea și sunt convins că noi, toți ceilalți, putem ameliora tristețea și singurătatea celor ajunși în neputință, prin dragoste și neuitare!”, este noul mesaj al actorului.
Celebra regizoare Sanda Manu provine dintr-o familie de artiști
Sanda Manu (Alexandra-Ioana Manu) s-a născut la 6 august 1933 și este o regizoare română de teatru, dar și o îndrăgită profesoară de Arta actorului și Regie. Provine dintr-o familie de artiști, tatăl ei a fost cunoscutul actor Ion Manu. A fost căsătorită cu actorul român Ștefan Tapalagă, fratele cunoscutei actrițe Rodica Tapalagă. Este mama artistului plastic Irina Tapalagă, prima soție a actorului Claudiu Bleonț.
Sanda Manu a absolvit IATC, secția Regie, apoi a lucrat că regizor de teatru și profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, fiind mentor pentru multe generații de actori și regizori români. A mai predat la Facultatea de Teatru a Universității Spiru Haret, unde și-a încheiat activitatea pedagogică.
De-a lungul carierei sale de regizor, Sanda Manu a regizat peste 100 de spectacole pe scenele teatrelor din România, dar și în teatre din Germania și SUA, efectuând turnee în străinătate, la Belgrad, Varșovia, Moscova, Riga și Berlin. În 1972 a fost într-o călătorie de studii, ca visiting teacher, în Cuba.
Citește și: Oana Roman, amănunte despre starea mamei ei, Mioara Roman: ”Lumea mă acuză că am internat-o la azil”
Citește și: Acasă la Maria Ploae. La 71 de ani, superba actriță are 3 copii, 6 nepoți și un soț care o adoră