„Maica Anastasia, cunoscută de publicul larg drept Puica Igiroșanu, a trecut la Domnul. Trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica Hospice-ului Sf. Irina, Voluntari, doar până mâine dimineață (1 Mai). Pentru cei care vor să-și ia rămas bun de la ea, Biserica de la Hospice va rămâne deschisă până seara, târziu. Înmormântarea va avea loc joi (n.r. 2 mai) la Mănăstirea Nera. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, este anunțul prin care jurnalistul Ștefan Ruxanda anunța, pe Facebook, plecarea la cele veșnice a măicuței Anastasia, chiar în Săptămâna Mare.
Povestea de viață a solistei Puica Igiroșanu, care a devenit maica Anastasia de la Mănăstirea Nera
Știrea a căzut ca un trăsnet în rândul artiștilor, pentru că maica Anastasia a fost, până la un moment dat, colega lor de breaslă. În anii ’70, Puica Igiroşanu ne-a încântat cu melodii precum ”Să cânte tinereţea”, ”Tu aşa mi-ai spus” sau ”Când ai plecat”.
Născută pe 13 octombrie 1937, Puica Igiroșanu a lucrat și a cântat cu Florin Bogardo, Margareta Pâslaru sau cu compozitorul Richard Oschanitzky (decedat la 5 aprilie 1979) și a lăsat o amprentă unică în lumea muzicii jazz. Solista cu chip de porțelan, cu ochi verzi ca smaraldul și păr negru, ca abanosul, a renunțat într-o bună zi la cele lumești și s-a dedicat complet lui Dumnezeu. A ales calea credinței, iar solista Puica Igiroșanu a devenit Maica Anastasia.
L-a avut ca prim duhovnic pe Părintele Arsenie Papacioc, cel care a făcut parte din generaţia de aur a teologilor români, preot care a fost prigonit şi închis de comunişti. ”Părintele m-a îndrumat foarte mult şi mi-a fost de ajutor pentru ce-mi doream să fac”, declara maica Anastasia, pentru Click!, în 2017.
Prin 1970 a urmat o perioadă în care viaţa ei s-a desfăşurat în Anglia, mai scrie sursa anterior menționată. Acolo a colaborat cu postul de radio BBC, solicitată fiind să înregistreze colinde din Ardeal, apoi a susţinut un concert în Londra. Însă nici în Anglia frumoasa Puica Igiroşanu nu a abandonat calea credinţei şi l-a avut ca îndrumător pe Părintele Rafail Noica, din Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din regiunea Essex, acolo unde a trăit şi a fost stareţ Părintele Sofronie Saharov.
A stat apoi şapte ani într-o mănăstire din Franţa, iar după Revoluţie a ajuns la Mânăstirea Nera, situată în apropierea localităţii Sasca Montană (județul Caraș-Severin). Acolo, a fost călugărită şi a primit numele de Anastasia.
”Eu cu Puica am cântat până-n ’70, apoi a dispărut. Am mai aflat una, alta, dar într-o zi, după Revoluţie, în faţă la Sala Palatului, văd o măicuţă cu ochii foarte frumoşi şi cunoscuţi. Verzi. Ea m-a recunoscut, însă eu nu. M-a strigat, «Horia, Horia, eu sunt Puica, Măicuţa Anastasia!». Am rămas uimit”, declara Horia Moculescu pentru Click!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 13Ileana Popovici își plânge prietena: „În ultima parte a vieții s-a dedicat susținerii celor bolnavi de cancer”
Actrița Ileana Popovici (77 de ani) a fost prietenă bună cu maica Anastasia, iar plecarea acesteia i-a rupt inima. „A plecat spre alte lumi buna mea prietenă PUICA IGIROȘANU, devenită Maica Anastasia. Drum lin, lumină, draga mea!”, a scris Ileana Popovici, pe Facebook.
„Am fost prietene, am cântat împreună, era foarte modestă. Artiștii sunt firi speciale, foarte interiorizați, cu trăiri intense, neînțeleși, uneori. Ea a ales această cale a credinței, a găsit calea spre Dumnezeu, a studiat filozofia. În ultima parte a vieții s-a dedicat susținerii celor bolnavi de cancer, a fost măicuța care a alinat sufletele celor aflați în suferință, i-a condus pe ultimul drum cu rugăciune și cu durere în suflet. Locuia într-o cămăruță”, a povestit actrița Ileana Popovici pentru Playtech Știri.
Ileana Popovici a dezvăluit și ce boală cruntă suferea cea care a fost Puica Igiroșanu. ”Și ea a suferit de cancer, boală pe care a dus-o pe picioare, nu se plângea niciodată. Era o fire foarte blândă, foarte bună, un suflet sensibil, îmi pare foarte rău că a murit. A fost o femeie frumoasă, o voce fără egal. Drum lin în lumină, să se întâlnească cu marii artiști!”.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫-𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Motivul pentru care actorul Silviu Biriș vrea să îmbrace hainele preoțești: „Am simțit că sunt la pământ…”
Citește și: Adina Alberts face dezvăluiri despre sora sa, care este măicuță: ”Ne-a durut, ca familie, alegerea ei”