54.967 de oameni în tribune, pe Arena Națională, și aproape 1,7 milioane în fața televizoarelor au urmărit sâmbătă, 25 mai, meciul de adio al Generației de Aur. Partida a fost difuzată de PRO TV, iar în minutul de aur, la ora 22:34, aproape 2.2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe spectacolul din teren și din tribune.
Atmosfera a fost magică, de la început până la sfârșit, iar aplauze merită și cele două artiste din Generația de Aur a muzicii românești care au cântat în deschidere. Loredana Groza a susținut un show exploziv, iar Monica Anghel a cântat imnul național, la unison cu spectatorii, cu jucătorii și cu corul de copii de lângă ea. Jucătorii au avut mâna la inimă cât timp au ascultat, pentru ultima dată, imnul României pe teren, înaintea unui meci în care urmau să joace. Credit video Sportpesurse.ro / Facebook
@popescudelaradio ♬ sunet original - Razvan Popescu
Prestația Monicăi Anghel a înfierbântat Internetul și a fost savurată și de oamenii care nu au fost pe stadion. Răzvan Popescu, DJ-ul de la Radio ZU, a scris și câteva cuvinte mari în dreptul imaginilor distribuite în social media: „Monica Anghel ar trebui desemnată vocea oficială a imnului României”.

În același timp, au fost și voci în online care au spus că au preferat mai mult prestația Andrei, de la meciul România – Elveția. Desigur, gusturile nu se discută, iar calitățile vocale ale celor două artiste nu pot fi puse vreodată la îndoială.
Monica Anghel, cu toată familia în tribune
„De fiecare dată când cânt Imnul României mă emoționez până la lacrimi, mă înclin țării noastre minunate (…). Am avut privilegiul ca în această seară să-mi fie alături familia mea minunată, sunt binecuvântată că mi- au fost aproape”, au fost primele impresii ale Monicăi Anghel. Artista a publicat pe Instagram un filmuleț din tribune, în care apare tatăl ei, extrem de protector și de atent la nevoile fiice sale. „Ți-a frig, tată?”, a întrebat părintele solistei. „Nu, tată, mi-e bine”. Fiul Aviv, fratele Alexandru, cumnata Raluca Petrică au mai apărut în pozele Monicăi Anghel.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/05/monica-anghel-si-tatal-ei-1-1.jpg)
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.