Mioara Roman a murit. Mesajul sfâșietor al fiicei sale, Oana Roman
Fosta soție a lui Petre Roman a murit pe 23 februarie, cu două luni înainte de a împlini vârsta de 84 de ani, în centrul de recuperare de la Snagov, unde trăia de mai multă vreme.
Contactat de reporterii WOWbiz, Petre Roman, care a divorțat de Mioara în 2007, a făcut o primă declarație. Tatăl Oanei Roman nu a declarat prea multe pe acest subiect, a ținut doar să spună că acum se află în drum spre România, fiind în aeroport la momentul convorbirii, cel mai probabil dorind să le fie alături Oanei și Catincăi în aceste clipe grele.
De asemenea, Petre Roman a menționat că nu este momentul acum pentru a ieși la rampă cu declarații, având în vedere necazul prin care fiicele lui trec.
”Sunt în avion, mă întorc spre țară. Nu e acum momentul (nr. de discuții), vă rog frumos!”, a spus Petre Roman pentru WOWbiz.
El și Mioara Roman nu s-au mai văzut și nici nu și-au mai vorbit de la divorț, chiar dacă el s-a interesat de starea de sănătate a fostei soții.
Petre Roman: „În viața ei n-a făcut decât bine”
într-o declarație ofefrită de această dată pentru Fanatik, Petre Roman părea că începea să conștientizeze moartea fostei soții: „Îmi pare foarte rău că s-a sfârșit, dar în ultima vreme s-a luptat cu o boală grea, foarte grea. Așa cum o știu, nu numai eu, ci foarte mulți oameni, era un om foarte puternic. Era un om inteligent, era foarte bine pregătită.
Eu cred că în viața ei n-a făcut decât bine. Bine pentru foarte mulți oameni, studenților cu care a lucrat, pe care i-a învățat o mulțime de lucruri frumoase. Acuma poate că e mai ușor.
Au fost mulți oameni care au avut foarte multe de învățat de la ea. A avut o personalitate nu doar puternică, dar și foarte bine conturată. A fost binevoitoare în a oferi ceva semenilor ei”, a declarat Petre Roman.
Mioara Roman, dezvăluiri după divorțul de Petre Roman: ”Am fost pentru el ca un trofeu”
Mioara Roman și Petre Roman, în vârstă de 77 de ani, au divorțat în 2007, după un mariaj de trei decenii. Însă abia după divorț au ieșit la iveală multe dintre secretele căsniciei lor.
Mioara Roman a devenit cunoscută drept femeia puternică din spatele politicianului Petre Roman. Puţini ştiu, însă, cine era ea cu adevărat şi din ce familie provenea.
”Nu mi-a plăcut niciodată să ies în faţă. Viaţa mea a fost viaţa unei persoane care venea dintr-o familie de clasă medie, cu aspiraţii mic-burgheze, cu bunici învăţători şi părinţi profesori şi diplomaţi.
Tata, Ion Georgescu, a fost copil de ţăran, dar cu studii înalte. A fost elevul lui D.D. Roşca şi al lui Lucian Blaga. Apoi a plecat să studieze la Geneva, unde a fost elevul lui Jean Piaget. În 1942, şi-a dat doctoratul cu Al. Rosetti şi Mihai Ralea, iar în 1946 a plecat „secretar 1” la Varşovia. Mai târziu, tata a deschis ambasade la Cairo, Teheran, Bagdad şi Alger.
La Cluj, a cunoscut-o pe mama, fată de învăţător, dintr-o familie cu o situaţie bună, cu trăsură, şaretă, 2000 de oi şi „gredină” de două hectare. Mama l-a urmat peste tot, îl ajuta făcând pe secretara.
Eu m-am născut în România, în 1940, când a început războiul, iar şcoala am făcut-o în Varşovia, în Egipt, la Lycée Français du Caire, şi apoi în România”, a povestit Mioara Roman într-un interviu acordat cun ani în urmă scriitorului Ion Coja, conform Ciao.
”Eram o femeie de 30 de ani, o mică divă a Bucureştiului”
Acum, din păcate, trecută în neființă, Mioara Roman era, în tinerețe și nu numai, o femeie frumoasă, deșteaptă, dar mai ales râvnită de mulți bărbați.
”Eram o femeie de 30 de ani, o mică divă a Bucureştiului, greu de prins, fiindcă eram foarte liberă. Aveam slujba mea şi copilul meu, pe Catinca, dintr-o primă şi scurtă căsătorie.
”Tata mi-a zis: „Bine, te măriţi, dar o să vezi că ce-ţi place la 20, n-o să-ţi mai placă la 30”. A avut dreptate!”
La 20 de ani, cu o mamă greco-catolică de la Cluj, nu puteai trăi cu un bărbat fără acte. Tata mi-a zis: „Bine, te măriţi, dar o să vezi că ce-ţi place la 20, n-o să-ţi mai placă la 30”. A avut dreptate!
Cu Petre ne ştiam de mici. Eu locuiam pe strada Argentina, iar el, cu ceilalţi trei fraţi ai lui, pe Aleea Alexandru, la o aruncătură de băţ. Cu sora lui spanioloaică, Mireya, eram chiar prietenă.
Pe Petre nu l-am mai revăzut însă 20 de ani. În timpul ăsta, a terminat Politehnica, a plecat cu bursă la Toulouse, a câştigat prin concurs un post de asistent la Ecole Polytechnique acolo şi şi-a luat doctoratul.
L-am revăzut abia în 1974. Mama lui, Hortensia Roman, era redactor-şef la Radiodifuziune. Mă adora şi sunt convinsă că ceea ce-i povestea lui Petre despre mine a contat foarte mult. A întreţinut imaginea pe care, de altfel, o aveam, de femeie extrem de capabilă”, mai povestea cu ani în urmă Mioara Roman.
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/02/mioara-roman-si-petre-roman-2.webp)
”A fost o foarte mare dragoste. Adevărata iubire a vieţii mele”
Chiar dacă au divorțat, Petre Roman i-a recunoscut mereu calitățile fostei soții. Mioara Roman a recunoscut, însă, că deși pentru ea a fost cea mai mare dragoste, invers lucrurile au stat puțin altfel…
”A fost o foarte mare dragoste. Adevărata iubire a vieţii mele. Iubirea de la 30 de ani, pasională, dar şi matură şi profundă.
Petre era încă foarte optimist, eu alunecasem un pic pe panta neîncrederii în căsnicie.
Competitiv cum e, Petre a fost foarte impresionat de statura mea profesională, am fost pentru el ca un trofeu (…) Nu ştiu cât de îndrăgostit de mine a fost la început. Dar ştiu că în anii care au urmat s-a îndrăgostit de mine cu adevărat”, a mai declarat Mioara Roman pentru aceeași sursă.
Din păcate, Petre Roman s-a îndrăgostit și de o altă femeie, când era căsătorit, moment în care a și pus capăt mariajului, făcându-și o altă familie.