„La mulți ani, Tata! Te iubim! Să ne trăiești sănătos și fericit”, a scris Oana Roman, perețelele de socializare.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 22Invitată la Antena Stars, vedeta ajunsă la 48 de ani a avut și o reflecție vizavi de pozele postate în mediul online și la felul în care se prezintă tatăl ei la această vârstă: „Pusesem pe Instagram astăzi o poză cu mine și cu tata cam în aceeași poziție, la 18 ani distanță, de când a împlinit el 60 de ani și una de anul trecut și mi se pare că parcă nu a trecut timpul așa de urât peste noi.
Mi-a plăcut ce am văzut și da, să dea Dumnezeu să fie la fel de bine și în formă în continuare, pentru că arată fabulos, dar asta se datorează unui stil de viață foarte disciplinat la el”, a declarat Oana Roman.
Într-adevăr, Petre Roman, divorțat de Mioara și recăsătorit de acum 15 ani cu mai tânăra Silvia Chifiriuc, care i-a dăruit și un băiat, nu-și arată vârsta. Nu doar căsnicia cu artista îl ține tânăr, ci și obiceiurile pe care le are de-o viață.
Obiceiurile care îl țin tânăr pe Petre Roman
Petre Roman a rămas fidel unor trucuri care îl întineresc vizibil: își vopsește părul, nu mănâncă mult, merge la masaj, face sport și poartă haine mulate, care îi pun evidență tonusul muscular.
Să nu uităm că a practicat rugby, a făcut lupte greco-romane, urcă pe munte și este un bun înotător, scria Click! acum câțiva ani și lucrurile nu par să se fi schimbat de atunci.
Să nu uităm că în anul 2000, Petre Roman, care era ministrul de Externe pe atunci, a înotat doi kilometri în Dunăre alături de slovenul Martin Strel, care a străbătut fluviul înot, de la izvoare până la vărsare.
Aceeași greutate ca la 25 de ani!
Legat de dieta care îl ajută să se mențină suplu, Petre Roman a făcut câteva dezvăluiri într-o emisiune TV.
„Eu am greutatea de la 25 de ani, pentru ca mereu am ținut o dietă cu puține calorii. În afară de dietă, fac sport în fiecare dimineață. Fac genuflexiuni, flotări și alte exerciții de gimnastică. Cam 20 de minute pe zi fac acest program. Și în fiecare weekend merg la munte și urc 4-5 ore.
Am fost sportiv, din tinerețe am făcut lupte libere, rugby și fotbal, care a rămas cel mai aproape în inima mea”, mărturisea el în trecut, în emisiunea fiicei sale, Oana Roman, „Drept la țintă” (Kanal D).
S-a căsătorit cu Silvia Chifiriuc în 2009
Petre Roman a divorțat de Mioara Roman în 2007, după un mariaj care a durat 34 de ani. Ulterior, în 2009, fostul prim-ministru s-a căsătorit cu Silvia Chirifiuc, cu care are un băiat, pe Petrus, trecut deja de vârsta primului buletin.
Catinca Roman, despre Petre Roman, dar și despre sora ei, Oana: ”Un adolescent egoist!”
”Când l-am cunoscut pe Petre, el nu avea o activitate prea intensă în politică. Era mult mai liber, mergea mult pe munte, mi-a insuflat şi mie această dragoste pentru munte. Eram la facultate când l-am cunoscut.
A fost o perioadă superbă. Cineva de Sus mi-a dat să trăiesc altceva, la o intensitate superbă. Chiuleam de la cursurile de operă ca să prind trenul, că aveam un tren la 4 fără un sfert, şi îl prindeam şi mergeam la munte.
Ţin foarte mult la acest echilibru, la armonie, să fie între noi pace”, povestea cu ani în urmă Silvia Chifiriuc la „Acces Direct” (Antena 1).
Vezi și Petre Roman, despre relația pe care o are cu Petrus, fiul său de 12 ani: „Încă nu a devenit…” dar și Dezvăluiri din viața de cuplu a Mioarei Roman alături de Petre Roman: ”Am fost pentru el ca un trofeu”
Citește și: