Artistul se afla în Săftica, pe strada Morarilor, când a pierdut controlul volanului și a lovit copilul. Anunțul l-a făcut chiar fiul lui, Călin Geambașu, pe pagina sa de Facebook.
Din spusele acestuia, accidentul nu a fost grav, copilul alegându-se cu o sperietură şi mici contuzii.
“Azi, în Zi de Sărbătoare (Acoperământul Maicii Domnului), Petre Geambașu, tatăl meu narcisist, a lovit cu mașina un copil în vârstă de aproximativ 5 ani, chiar pe strada unde locuiește (la o stradă distanță de mine), în Săftica, pe strada Morarilor.
Slavă Domnului, copilul nu are nimic grav! S-a ales doar cu o sperietură și câteva contuzii. A fost dus imediat la spital. Au intervenit Salvarea și Poliția, iar traficul a fost blocat pe DN1 și restricționat accesul pe strada cu pricina”, a scris Călin Geambaşu pe Facebook.
Călin Geambaşu a mai spus că i se pare normal ca după împlinirea vârstei de 70 de ani, toţi şoferii să treacă prin mai multe teste speciale, asta pentru că anumite capacităţi scad și se poate ajunge la accidente precum cel de față.
”Am propus dintotdeauna necesitatea reevaluării capacității de a conduce autoturisme pe drumurile publice după împlinirea vârstei de 70 de ani. Reflexele și văzul slăbesc covârșitor, iar multiple pericole de sănătate personală cresc și ele totodată.
Un simplu examen ar mai tria dintre cei care și-au luat permisul de conducere când erau doar câteva mașini pe străzi și rulau cu viteze reduse și adaptarea la traficul în ritmul de azi, așa cum îl știm cu toții. Cine trece testul, să conducă mai departe. Cine nu, să ia taxi și să nu pericliteze viața altor oameni”, a precizat Călin Geambaşu.
Citește și: