În plus, Marina Almășan nu exclude să apeleze chiar la justiție pentru a avea liniște.
Iată cele mai recente declarații ale vedetei TVR, care au aruncat din nou lucrurile în aer și i-au dat iar apă la moară milionarului.
Recent, Marina Almășan a cedat și a făcut o postare publică pe Facebook, în care a explicat cum stau lucrurile și ce stări o încearcă în contextul acestui scandal.
”Nu-mi face plăcere să fac această postare, dar trebuie să o fac pentru a le explica tuturor celor care mă întreabă, non-stop, “de ce naiba nu ripostez la mizeriile pe care le deversează în spațiul public persoană “lângă” care mi-am petrecut ultimii 12 ani?”
Voi scrie aceste rânduri mai mult ca un îndemn adresat celor ce le vor citi: să nu accepte niciodată în viață compromisul, să nu renunțe la stima de sine și să aibă curajul să ia taurul de coarne atunci când simt că au pornit-o pe un drum greșit.
Refuz așadar să ies “pe sticlă” și-i rog să mă ierte pe colegii de la toate televiziunile pe care i-am tot refuzat în aceste zile. Decizia mea e fermă și nu mi-o poate schimba nimeni și nimic: nici șantajul, nici amenințările, nici promisiunile deșarte, nici florile sau declarațiile de dragoste: CORNU este, pentru mine, TRECUT, așa cum demult trebuia să devină!”, și-a început ea postarea de pe rețelele de socializare, dând de înțeles că nu există cale de împăcare cu ”fostul”. Un mesaj din care și el ar fi trebuit să înțeleagă ceva. N-a fost să fie, după cum urmează să aflăm din declarațiile lui.
”Nimic nu s-a întâmplat “din senin”. După patru încercări eșuate de despărțire, ținute în taină, am ales să încep acest an cu un anunț public, în care eludam, din decență, multe din motivele reale ale despărțirii, rugând în plus presă să nu transforme în scandal acest simplu fapt de viață.
Modul agresiv și penibil în care a ales să reacționeze fostul partener este acum vizibil pentru toți și asista la el, în mod jenant, o țară întreagă.
Adevărul este conținut în dovezi zguduitoare și PALPABILE, nu în vorbe. Le voi păstra însă exclusiv pt instanță, în cazul în care situația va fi escaladată”, continua ea, într-o amenințare voalată față de fostul.
”Le cer iertare bunilor mei părinți…”
Tot acum trei zile, Marina Almășan, care a fost căsătorită cu Victor Socaciu timp de 16 ani, nu însă și cu milionarul care acum încearcă să-i recâștige dragostea, mai punea punctul pe ”i”:
”Am doar două întrebări, cu care voi încheia această nedorită postare:
1. Dacă G. Cornu este omul care declară public, făcând turul televiziunilor, că mă iubește atât de mult, că a făcut atâtea pt mine, că s-ar împăca în orice moment cu mine, că m-ar lua de nevasta și mâine și că mi-ar pune și luna la picioare, de ce oare eu nu mai vreau să aud de el? “Ce câine pleacă de lângă măcelărie?”, cum se spune în popor?
2. Dacă am fost și sunt un personaj atât de odios, mincinos, mânat de interese meschine, fără suflet, cu o mie de alte hibe, de ce oare este Georgică Cornu atât de disperat să mă întorc la el și să mă ia și mâine de nevastă?
Sper să cugete la aceste întrebări toți cei ce încă stau pe gânduri și nu știu ce să înțeleagă din toată această absurdă telenovelă.
P. S. Vreau să-mi liniștesc mulții prieteni și cunoscuți care îmi trimit mesaje: da, tocmai ce mi-am schimbat yala de la intrarea în apartament! Să vedem ce fac cu bunii mei părinți, nonagenari, pe care Cornu a început să-i terorizeze cu telefoane și amenințări…
Seară frumoasă. Măcar voi s-o aveți…”, a scris omul de televiziune în vârstă de 58 de ani.
Ulterior, vedeta a mai revenit cu un mesaj pe rețelele de socializare, alături de o fotografie care îi înfățișează pe părinții ei: ”Le cer iertare bunilor mei părinți – comorile mele neprețuite – pentru faptul că nu reușesc să le ofer bătrânețile liniștite pe care le visam pentru ei…„
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/07/parintii-marinei-almasan.jpg)
Reacția lui Georgică Cornu: ”O iubesc încă…”
Reacția fostului iubit nu a întârziat să vină și e halucinantă. Georgică Cornu a explicat, pentru Click!, de ce a mers la apartamentul fostei iubite. Și a mai spus niște lucruri care n-ar avea cum să facă cinste nimănui.
„Eu am mers la ea, la apartament, cred că vineri era, să-i duc șapte trandafiri. I-am pus pe prag că ea nu era acasă, era la un eveniment. Eu am cheile de la casă logic, am fost 13 ani iubiți!
Nu-mi vine să cred la ce s-a ajuns! Nu-mi imaginam niciodată ca Marina mea să divulge tot ce a fost între noi la presă. Ei îi face rău acest scandal! Este ditamai femeia! Nu o ajută cu nimic mizeria asta!
Eu încă o iubesc! Este adevărat, i-am trimis mesaje, și ei și părinților ei! Eu tot sper că ne vom împăca totuși, până la urmă! Cum să aud că l-a contactat pe domnul avocat Cuculis, că a schimbat yala…?! E incredibil ce se întâmplă!
Nu mă așteptam la așa ceva din partea ei! Nu mai este o tinerică! După cum se vede, ea nu poate sa țină un bărbat mai mult de 12-13 ani. Dar, la vârsta asta cu cine își mai reface ea viața?! Poate să mai găsească vreun tinerel, așa doar pentru o noapte …”, a declarat Georgică Cornu pentru sursa citată.
Marina Almășan, pregătită să se mărite la 56 de ani? Ce spune vedeta despre bărbatul din viața ei
Citește și: