Alin Oprea (51 de ani) s-a căsătorit vineri, 15 septembrie, cu iubita lui, Medana, cu care și-a refăcut viața după divorțul de la Larisa. A ales tot ce e mai bun și mai scump pentru ca aleasa lui să aibă o nuntă ca în povești, Medana fiind mireasă pentru prima oară. Frumoasa brunetă a avut două rochii demne de o regină, ambele semnate Sonia Trifan, dar stați să le vedeți și pe invitate cât de elegante au fost.
Alin nu a rezistat să nu o posteze pe Facebook pe aleasa lui, mândru nevoie mare: „Binecuvântat cu cea mai frumoasă mireasă”, a scris el.
Cele 10 perechi de nași care i-au condus la altar au fost: psihoterapeutul Menis Yousry și soția Elena, Aurelian Boiț (Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Templieri „Sf. Martin”) și soția Daniela, Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Sorina Pintea și Ovidiu Goga, Carmen și Ion Petrescu (Axinte), Mirela și Elvis Năsturică, Doina și Pavel Hălmăjan, Mihaela și Daniel Moldovan, Iuliana și Ninel Alexandru, scrie Click.ro.
Cum s-au îmbrăcat vedetele la nunta lui Alin Oprea cu Medana
Nașele, dar și invitatele, au fost de o eleganță desăvârșită. Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Alina Sorescu, Anca Țurcașiu, Maria Dragomiroiu, Adriana Bahmuțeanu au atras toate privirile cu rochiile de gală. Doinița Dolănescu, una dintre cele 10 nașe, dar și Adriana Bahmuțeanu, au optat pentru rochii asemănătoare, încrustate cu mărgele.
Dar solistele care au urcat pe scenă au fost la fel de apreciate, fie că au purtat costum popular sau rochii extravagante. Dintre acestea, le amintim pe Mirela Năsturică (una dintre nașe), Mindora, Daniela Gyorfi, Julia Chelaru, MioaraVelicu, Anca Țurcașiu, Angela Rusu, Doinița Dolănescu, Maria Dragomiroiu (una dintre nașe), Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Alina Sorescu, Claudia Ghițulescu, Maria Petchescu.
Povestea celor trei torturi uriașe
În imaginile video de mai jos se poate vedea spectacolul de la momentul tortului. Au fost trei, nu unul, iar două dintre ele au fost coborâte pe o turoliană. „Prezentarea tortului a fost făcută la piscină, cu elemente de pirotehnie specială. Au venit două torturi enorme, pe dreapta și pe stânga, iar pe centru a apărut un tort din cer, cu o tiroliană, iluminată cu leduri, simbolizând caracterul transcendental al iubirii noastre, care vine din cer, nu de pe Pământ.Pentru asta îi mulțumim lui Nicușor Stan, patronul de la Ambasad’ Or, care a avut un aport deosebit la această nuntă de vis”, a declarat Alin Oprea pentru Click.ro.
Vezi și Sfaturi pentru căsnicie de la Alin Oprea. Cum trebuie să fie femeia, ce preocupări trebuie să aibă