Despărțirea e una complet neașteptată, mai ales că, în urmă cu câteva zile, actrița fusese cerută de soție de fundaşul formaţiei Olympique Marseille.
Presa americană mai scrie că Pamela, în vârstă de 51 de ani, cu 20 de ani mai vârstnică decât Adil, a părăsit deja locuința din sudul Franței, nu însă și țara. A rămas în Franța unde filmează pentru emisiunea „Dancing with the Stars”.
Cât despre inelul primit de la Adil, vedeta l-ar fi dat unuia dintre fiii săi.
Pamela Anderson, vedeta cu cele mai multe apariții în Playboy, a fost căsătorită de patru ori cu trei bărbați: cu Tommy Lee (1995 – 1998), cu Kid Rock (2006 – 2007) și cu Rick Salomon, căsătorie anulată la scurt timp. Ulterior, s-a căsătorit din nou cu Salomon, în 2014, dar a divorțat în 2015.
Pamela Anderson este mamă a doi băieți: Brandon, în vârstă de 20 de ani, şi Dylan, în vârstă de 19 ani, ambii rezultați din mariajul cu rockerul Tommy Lee.
Citește și: