Distribuția show-ului “Un altfel de Cabaret” îi cuprinde pe lângă Ozana Barabancea, Cosmin Seleși și Aurelian Temișan și pe alte actrițe binecunoscute: Tania Popa, Anca Sigartău, Alexandra Velniciuc, Corina Dănilă, Manuela Cara, Monica Davidescu și Doina Botiș.

În “Un altfel de Cabaret”, acţiunea se petrece într-un mic teatru, al cărui colectiv actoricesc se luptă să prelungească existenţa instituţiei, cu un nou spectacol: unul de cabaret. Directorul teatrului (Mr Tom – Aurelian Temişan) face un împrumut, de la un investitor (Cosmin Seleşi), ca să susţină noul proiect şi să demonstreze astfel că teatrul poate să subziste, cu marile vedete pe care le are. Însă, tocmai de la acest aşa-zis partener de afaceri se naşte intriga spectacolului: finanţatorul îşi doreşte ca acesta să eşueze, ca să poată transforma teatrul într-un club de noapte.

Duminică, 16 octombrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, luni, 17 octombrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, și marți, 18 octombrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, cei trei artiști vor urca din nou pe scenă.

Spectatorii intră în culisele producției artistice

“Deși oamenii ne primesc ca pe un un bun al emisiunii “Te cunosc de undeva!”, în momentul în care începe spectacolul se detașează de asta și sunt acaparați de povestea de pe scenă. Pentru că, până la urmă, acest spectacol le este adresat. Ei intră odată cu acest spectacol în culise, unde artiștii se confruntă cu diverse probleme pe care, astfel, spectatorul are ocazia să le cunoască”, spune Temișan.

S-a depășit cifra de 20 de reprezentații

“Un altfel de Cabaret” a depășit deja 20 de reprezentații, în toată țara, și se bucură de un binemeritat succes. ”Titlul “Un altfel de Cabaret” îi face pe oameni curioși. În plus, garnitura este una solidă, căci pe afiș le avem pe Alexandra Velniciuc, Monica Davidescu, Anca Sigartău, Corina Dănilă, Tania Popa, Doina Botiș, dar și pe Manuela Cara, o artistă foarte bună care a transpus pe ritmuri de jazz piese folclorice, precum “Șapte văi și-o vale-adâncă” sau “Mă dusei să trec la Olt”, pe care publicul este foarte încântat să le audă și în această variantă”, mai spune artistul, care poate fi văzut și sâmbăta, în juriul emisiunii “Te cunosc de undeva!”, la Antena 1, alături de Ozana Barabancea și Cosmin Seleși.

Ozana Barabancea este o doamnă a teatrului

Dacă el și Cosmin Seleși au aici și rolul de amfitrioni, Ozana Barabancea este în “Un altfel de Cabaret” o doamnă a teatrului. „În spectacolul acesta, cred că mă joc pe mine. O artistă la o anumită vârstă, cu experiență, cu iubire pentru meserie, ce înțelege că noțiunea de divă e rezultatul unei munci asidue. Comedie reflexivă este acest spectacol… râzi, dar apoi te gândești că arta a fost înlocuită cu altceva… Cu ce anume, veți descoperi în spectacolul “Un altfel de Cabaret”. Sunt onorată să fac parte din această distribuție minunată!”, spune jurata vocilor de la “Te cunosc de undeva!”.

“Așadar, ne așteptăm spectatorii la Baia Mare, Satu Mare și Oradea pentru că acest spectacol este făcut în primul rând pentru ei. “Un altfel de Cabaret” este un spectacol pe care îl dedicăm publicului”, conchide Cosmin Seleși.

Credit foto: Antena 1