Octavia Geamănu și Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, nu-i pot refuza nimic fiului lor, Andrei, în vârstă de 6 ani. Băiețelul , bucățică ruptă din tatăl lui, a făcut o pasiune pentru animalele de companie exotice, așa cum sunt șerpii, pitonii sau șopârlele, și nu s-a lăsat până nu și-a convins părinții să-i cumpere așa ceva.

Cum fosta prezentatoare de la Antena 1 nu a fost de acord să aducă în casă un piton, până la urmă, cu chiu cu vai, s-a lăsat înduplecată și i-a cumpărat fiului ei, o șopârlă geko leopard. Andrei e îndrăgostit, pur și simplu, de micul animăluț, care locuiește cu ei în casă, într-un terariu. Periodic, însă, este scos de acolo de băiat, spre disperarea mamei lui.

Octavia Geamănu, despre femeile care ajung să se căsătorească sau să aibă copii pentru că ”trebuie”

Octavia Geamănu: „Niciodată să nu spui niciodată!”

„Dacă-mi spunea mie cineva pe vremuri că eu, într-o zi, o să ajung să-i cumpăr lui Andrei un animal de companie mai atipic, aș fi zis stai liniștit că nu mă cunoști. Uite că am ajuns să bifez ceea ce-i ziceam mamei când nu aveam copii, că eu nu o să fac niciodată! Acest niciodată este, însă, pentru cei care nu au copii, dar într-o zi vor avea copii. Așa că, niciodată să nu spui niciodată!

Pe scurt, m-am pricopsit cu o șopârlă, eu adică m-am pricopsit, pentru că lui Andrei și lui Marian le place de ea”, a explicat ea într-un clip postat pe Facebook.

Dar cum s-a ales cel mic cu o așa pasiune neobișnuită? ”Andrei merge la un summer camp foarte fain, unde cei de acolo au început să-i familiarizeze cu astfel de viețuitoare. Au început cu un piton, venea Andrei al meu mândru acasă, frumos, cu poze cu pitonul la gât, tarantule, șopârle, broaște țestoase…

Andrei s-a îndrăgostit de un geko leopard, care e o șopârlică atâta, acum e doar atât de mică, că într-un an crește cu 30 de cm. Nu a mai durat mult și a început să ne șantajeze că vrea să-i cumpărăm o șopârlă. Am zis: exclus, noi șopârle în casă nu o să avem! Două luni am rezistat, că i-am cumpărat-o.

A trebuit, practic, să-i cumpărăm șopârlă, că nu se mai putea. Și-a dorit un șarpe, dar i-am luat o șopârlă până la urmă! 

M-am dus cu Marian și i-am luat șopârla vieții. Jeko, Jimmy, Jenny, nu i-am dat nume. I-am zis că șopârla e melomană și că, dacă nu-i cântă va muri, și s-a apucat să-i cânte la pian!”, a povestit Octavia Geamănu, pe pagina ei de socializare. Iar în clipul postat se vede cum cel mic îi cântă noii sale prietene cu multă pasiune.

oul-membru-al-familieiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Octavia Geamănu și Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, au în spate 8 ani de la căsătorie, împliniți în luna februarie. Cei doi au împreună un băiețel, pe nume Andrei, care va împlini în noiembrie 7 ani și care moștenește talentul artistic al tatălui său, dar și aspectul său fizic.

Vezi și Octavia Geamănu nu doarme cu soțul ei și el nu are nimic împotrivă. Sunt căsătoriți de 7 ani. Și nu e singurul lor aranjament ciudat! dar și Octavia Geamănu și Marian Ionescu sărbătoresc 8 ani de căsnicie: ”Marian nu m-a văzut nicidată în trening, pijamale de bumbac!”

Citește și:

Cum a slăbit Catinca Roman 15 kilograme la 56 de ani: „Toată viața am avut oscilații de greutate”

Pozele astea sunt istorie. Cum arată acum Melanie Griffith, după ce s-au vindecat cicatricile: tânără, frumoasă, cu chip de păpușă