Într-un interviu pe care fiica lui Petre Roman l-a acordat recent a povestit cum decurge relația lor în prezent și care sunt planurile lor de viitor.
Oana Roman și Marius Elisei nu stau tocmai pe roze
Oana Roman și Marius Elisei formează unul dintre cele mai controversate cupluri de la noi din țară. Aceștia au o relație de ani buni, au decis să se căsătorească în urmă cu ceva timp, după ce au adus pe lume un copil.
Din nefericire, aceștia au avut câteva neînțelegeri și au decis la un moment dat să o ia pe drumuri diferite, dar partea bună a lucrurilor este că au reușit să își dea seama după aceea că sunt făcuți unul pentru celălalt.
Partenera de viață a lui Marius Elisei a povestit că au momente în care se înțeleg extrem de bine, iar mai apoi lucrurile încep să o ia razna și tocmai de aceea nu au de gând să se recăsătorească, pentru a nu face din nou o greșeală care să îi coste mai ales timp.
Așadar, au decis de comun acord să lase lucrurile să meargă de la sine și să nu se mai grăbească în ceea ce privește luarea deciziilor.”Da, la noi așa e, suntem bine, după aceea iar nu mai suntem bine, după aceea iar suntem bine, când sus când jos, las lucrurile să meargă așa de la sine și vom vedea.”, a declarat Oana Roman pentru impact.ro.
În cadrul aceluiași interviu, Oana Roman a fost întrebată dacă totuși, în ciuda celor întâmplate, au luat în calcul și varianta de a merge din nou în fața altarului sau în fața ofițerului de stare civilă, iar răspunsul ei a fost prompt.
Vedeta a spus clar că s-a gândit ca măcar o petrecere să organizeze, dar a renunțat la idee, deoarece nu mai vrea să își bată capul cu organizarea, mai ales că oamenii pe care îi invită la un astfel de eveniment se bucură mai mult decât ea.
„Am vrut să fac o petrecere și m-am lăsat păgubașă, pentru că nu mai am chef să stau să organizez. Până la urmă se bucură mai mult ceilalți decât mine și am renunțat complet pentru că nu am chef să organizez niciun party.
Nu (n.r. nu au de gând să se recăsătorească), actele oricum nu schimbă lucrurile cu nimic. Eu oricum păstrasem și numele meu.”, a mai spus Oana Roman, cumva resemnată.
Citește și:
Lora, probleme în paradis? Artista a plecat singură în vacanță, la un hotel de 5 stele: ”Meriți!”