21 februarie este zi sfântă în viața Oanei Roman. Este ziua în care a devenit mamă pentru prima oară, experiență care a dus-o, însă, la extaz, dar și la agonie, la limita dintre viață și moarte, dacă ne amintim complicațiile și operațiile pe care le-a suferit după cezariană, din cauza unei infecții.

Vedeta și-a dorit acest copil atât de mult, iar dragostea și credința au ajutat-o să lupte, atunci, pentru viața ei, pentru o viață împreună cu Izabela. Iată că de 10 ani nimeni și nimic nu le-a despărțit, iar aniversarea Izabelei le-a prins tot împreună, dar într-o vacanță însorită, în Egipt.

Cum a fost sărbătorită fiica Oanei Roman, în Egipt

„Azi a fost cea mai călduroasă zi. Cadou de ziua Isei. De obicei, după-masă mergeam în cameră, astăzi stăm la plajă. Diseară i-am organizat o cină surpriză. Cadoul l-a primit când am venit aici, căci n-am vrut să aștepte să-i dau telefonul abia aici”, a scris Oana, pe Instastory, unde a pus și câteva imagini de la cina dedicată sărbătoritei.

Personalul hotelului a răsfățat-o pe Izabela, care a primit tort, baloane, aranjamente speciale, dar și un delicios meniu japonez, gătit în fața ei. Așa cum spunea Oana Roman, fiica ei și-a dorit cadou un telefon și iată că l-a și primit.

oana-roman-egipt-2SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Pe Instagram au curs urările pentru Isabela, iar mama ei a publicat acolo și un colaj cu poze și cu momente emoționante, adunate în decursul celor 10 ani, de la naștere, până la botez, până la prima aniversare sau prima zi de școală.

Isabela este, de altfel, motivul pentru care Oana nu a regretat nici o secundă relația și căsnicia cu Marius Elisei și a spus-o de atâtea ori.

„Vă spun sincer că sentimentul pe care îl trăiești având așa un copil este o binecuvântare, dar și o provocare. Isa mă stimulează emoțional, dar și intelectual, în moduri care mă surprind în fiecare zi. Nu ai cum să nu te bucuri și să nu îți dorești să nu pierzi nici un moment petrecut alături de ea.

E o simbioză care îți dă viață și putere. E cel mai fascinant lucru pe care îl trăiesc și nu se compară cu absolut nimic. Orice altceva este minor, pentru că vreau să mă bucur de ea în fiecare moment, chiar și atunci când doarme o privesc și nu mă satur”, scria, Oana, pe InstaStory.

Citește și: Cum o crește Oana Roman pe Isa. Nu-i spune niciodată ”nu-i voie”! Cum procedează în loc

Citește și: Oana Roman, 9 ani de la nuntă și de la botezul fiicei sale. Mesaj cu subînțeles pentru Marius Elisei

Vezi și: Imagini de la ziua Mioarei Roman. Oana Roman i-a făcut o surpriză la azil: „I-am adus tort și am machiat-o. A fost și la coafor”

Află detalii despre Canalul Suez – istoria canalului ce leagă Marea Mediterană de Marea Roșie!