Oana Roman a dezvăluit pentru Click! când va avea loc slujba de reînnoire a jurămintelor.

Oana și-a surprins până si familia când a decis să-l ierte pe Marius Elisei, la doar trei luni după divorț. E drept că și acesta a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o recuceri, pentru a reaprinde dragostea dintre ei.

Inițial, Oana a dorit să facă ceremonia de reînnoire a jurămintelor în această lună, însă din cauza valului patru al pandemiei, a decis să schimbe data. Aceasta ar fi trebuit să aibă loc de ziua lui Marius Elisei, pe 24 septembrie.

Oana Roman: „Acum sunt și probleme, vine valul patru”

“Vom face slujba în fața preotului anul viitor, acum sunt și probleme, vine valul patru, mi-e greu să mă apuc acum să organizez așa un eveniment cu multe persoane. M-am lasat păgubașă!”, a declarat vedeta.

Însă există deja o dată fixă pentru la anul. ”O să o facem frumos la anul, pe 15 iunie, când noi împlinim 8 ani de la nuntă și o să facem atunci o petrecere și tot ce trebuie”, a declarat Oana Roman.

Mai nou, vedeta este ocupată până peste cap cu renovarea grădinii vilei în care s-a mutat în urmă cu doi ani, iar banii se duc cu repeziciune. “Acum și eu și Marius suntem foarte ocupați cu grădina. Suntem în reamenajare. Toată ziua stăm prin magazine.

Vreau să apuc să fac măcar grădina din față până vine iarna. Ne costă foarte mult, am rămas și fără bani. De unde să mai scot și bani pentru nuntă?”, a adăugat Oana.

IAtă ce declara vedeta în urmă cu nici două luni: „Cumva suntem căsătoriți – în fața lui Dumnezeu noi nu am făcut slujbă de dezlegare – încă purtăm verigheta. Nu mai suntem căsătoriți în acte.

O petrecere vreau să fac, pe 24 septembrie, de ziua lui Marius. Am mai făcut o așa petrecere acum 5 ani, când ne-am reînnoit jurămintele.

Între timp vreau să îmi dați idei de locații. Vreau să fac o chestie în aer liber, unde să pun niște baloane, decorațiuni.

Vreau ca toată lumea să fie îmbrăcată lejer. Nu vreau mulăciuni, suntem pe câmpenesco-burghezo. Până atunci sper să ma pot mobiliza să organizez o petrecere frumoasă”.

Vezi și L-a iertat, dar există ceva ce nu i-ar ierta niciodată Oana Roman lui Marius Elisei. Vedeta a pus piciorul în prag

Citește și:

Ce-a fost în stare să facă Andreea Ibacka, însărcinată în 9 luni: ”N-am ce să adaug la treaba asta”

Ce a cărat Lidia Buble în rucsac tot timpul la Asia Express. Toți au rămas mască când au aflat