Actorii Oana Moșneagu și Vlad Gherman își trăiesc „visul unei nopți de vară”, așa cum și-au intitulat mult așteptata nuntă, organizată cu iscusință și dăruire de Ivona Nenu, Ivo Wedding Planner și decorată și găzduită de Nicu Bocancea, master florist internațional și co-fondator al Orangeriei Iris.
O nuntă ca într-un vis al unei nopți de vară, într-o seră în inima padurii, în care cei aproape 160 de invitați să danseze până dimineața alături de doi miri zâmbitori, emoționați și fericiți și de nașii lor, Anca Sigartău și Dragoș Pandele.
“Este fix ce ne-am dorit! Ne-am dorit o nuntă ca într-un vis al unei nopți de vară, printre copăcei, flori, într-un cadru ușor boem, cu o lumină presărată de căldură unor felinare, într-o mini-pădurice în inima pădurii, în care invitații noștri îmbracati în culori vii sau pastelate să “dănțuie” până dimineața. Și se întâmplă! Iar acum avem un singur regret. Că mâine ne vom trezi din acest vis care o să pară prea scurt pentru cât de frumos o să fi fost”, declara emoționată Oana Mosneagu înainte de startul petrecerii.
FOTOGRAFII: @photogenicaweddings
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/06/nunta-vlad-gherman-si-oana-mosneagu-1-1.jpg)
Oana Moșneagu și Vlad Gherman: „Chiar ne simțim ca într-o poveste”
„Chiar ne simțim ca într-o poveste. Am visat să fie exact așa cum este. În această locație, cu oamenii dragi nouă, dansând pe muzica noastra preferată și stând pe ringul de dans cât ne țin picioarele.
Și avem în jurul nostru profesioniști, niște oameni minunați, de la organizatoarea nunții noastre, Ivona Nenu, Ivo Wedding Planner, care ne-a pavat tot drumul spre acest moment cu idei, liste, variante și desfășurătoare la minut, la Nicu Bocancea care a făcut magie cu decorul, dar și cu Orangeria creată de el, care este cadrul perfect pentru noi. Povestea noastră se întâmplă, în sfârșit, actele ei, ca-ntr-o piesă de Shakespeare, sunt în plină desfășurare, iar noi încercăm să ne bucurăm de fiecare secundă din ea”, a declarat mirele Vlad Gherman.
Drumul de la vis la realitate este asemeni unui puzzle palpitant, cu liste, propuneri, întâlniri, întrebări, variante, toate făcute pentru a desăvârși cadrul memorabil al unei povești de iubire care se transformă în familie.
„Ne-am bazat pe Ivona Nenu, organizatoarea nunții noastre din Ziua 1 până în Ziua Evenimentului. Datorită ei am ajuns să facem nunta la Orangerie, datorită ei am reușit să ne bucurăm de ziua asta cap-coadă și să nu fim stresați cu nimic. Ea ne-a asigurat că totul va fi bine și așa a fost. Împreună am lucrat atât de bine și sperăm din suflet că nu i-au apărut prea multe fire albe că tare am speriat-o de multe ori când nu mai știam nici noi ce ne dorim, iar ea, de fiecare dată, cu răbdare, ne-a îndrumat și ne-a susținut cu orice”, adaugă Vlad Gherman.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/06/oana-mosneagu-nunta-decor.jpg)
Ce spun organizatorii despre nunta cu tematică „Visul unei nopți de vară”
„Nunta Oanei și a lui Vlad este în primul week-end de vară, într-o zi cu o căldură blândă, iar conceptul în jurul căruia am construit totul este unul ales de ei, cu inspirație shakespeare-iană, pornită din iubirea lor. Au spus la unison „Visul unei nopți de vară” și absolut tot ce a urmat s-a țesut ca să creeze această poveste frumoasă și suavă, desprinsă parcă din cărți.
Odată tema stabilită, am avut grijă împreună ca în toate detaliile să se regăsească elemente care să marcheze visul unei nopți de vară și dorințele lor, de la invitația gândită ca o chemare la un spectacol de teatru în mai multe acte, până la locație, ținute, decoruri sau chiar barul de înghețată și candy bar-ul personalizat cu elemente de vară, ciupercuțe, flori.
Am făcut desfășurătorul până la ora 6 dimineața, iar Oana a comandat protecții pentru tocuri și balerini de schimb pentru invitate, ca să se asigure că nu există motiv ca ringul de dans să nu fie plin de nuntași până în zori. Parcursul pregătirilor a fost, așa cum le place Oanei și lui Vlad, actori de meserie, asemeni unui film de acțiune: cu start, stop, de la capăt, motor, acțiune, forward, uneori chiar fast forward. Adrenalină pură, cu note accentuate de romance.
Cum a reacționat mireasa când a văzut decorul de la nuntă
Doua leoaice perfectioniste, Oana si cu mine, Vlad tot timpul vesel, ei doi împreună mereu puși pe glume, o bucurie de drum parcurs împreună. Ne-am promis unii altora că vom da noroc cu shot-uri cu amaretto sour în ziua nunții, așa că „Amaretto, here we come!”, declara Ivona Nenu, cunoscută în industria evenimentelor ca Ivo Wedding Planner.
„Am creat un decor desprins din tablourile pictorilor iubitori de vară, cu construcții de crengi de care am atârnat felinare și elemente suave multicolore. Am accesorizat mesele cu decoruri din flori pastelate, de sezon și am adăugat detalii solare. Cu atenție la toate detaliile, gusturile, momentele și aspectele, întâlnirile cu Oana și Vlad s-au lăsat cu zâmbete, glume și multă veselie, în ton cu vara din visul lor”, a subliniat Nicu Bocancea, semnatarul decorurilor de la nunta proaspetei familii Gherman.
Orangeria ca locație de nuntă a completat mai frumos decât în imaginație tabloul zilei. „Ne-am dorit amândoi, fără să ne vorbim, să facem nunta aici. Oana văzuse pe Instagram locația, eu văzusem câteva imagini de la nunta lui Smiley și părea un vis greu de realizat să facem nunta acolo. Ivo ne-a ajutat și aici deschizându-ne ușa, pe Nicu îl știam de câțiva ani și a fost all-in de la prima întâlnire.
Este genial! Mereu pus pe glume și veșnic pasionat de meseria lui, a înțeles din prima secundă ce ne dorim și a transformat locul într-unul de poveste. Și s-a întâmplat. Este un maestru, în adevăratul sens al cuvântului și un om pe care te poți baza că lucrează neîncetat în conturarea poveștii pe care mirii își doresc s-o spună!”, mărturisește Vlad Gherman.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Ramona Păun, mireasă la New York. Vedeta PRO TV s-a măritat în secret cu nepotul lui George Mihăiță