Au trecut 23 ani de la ultima apariție în serialul care a făcut-o celebră, iar în prezent, frumoasa actriță, în vârstă de 65 de ani pare neschimbată, chiar dacă a fost greu încercată de viață.

În urmă 22 de ani, în anul  2000, actrița a fost diagnosticată cu cancer de col uterin. Deși era despărțită de șotul ei, acesta a fost alături de ea și a ajutat-o să învingă cumplita boală și să-și recapete încrederea în sine.

O mai știți pe „Dădaca”? Cum arată acum Franny Fine. A pierdut lupta cu kilogramele și e de nerecunoscutSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

A fost diagnosticată cu cancer de col ulterin

„Doctorii îmi ziceau că am simptome dintr-o serie de motive care mai de care mai bizare, ba că eram prea tânără, prea slabă sau chiar pentru că mâncam prea mult spanac!”, a povestit Fran, într-un interviu.

„În sfârșit, după o biopsie endometrială, cea mai mare temere mi-a fost confirmată: aveam cancer. A fost nevoie de doi ani și opt doctori ca să aflu, în sfârșit că aveam cancer”, a mai spus Fran.

Actrița a fost profund afectată de această veste și marcată de experiența prin care a trecut, fapt pentru care a fondat o organizație de detectare din timp și preventie a cancerului. Însă, acesta nu este singurul lucru care i-a dat viața peste cap.

Fran a jucat într-un serial,  intitulat „Happily Divorced”, inspirat din viața ei. Acesta spune povestea unei florărese Fran Lovett, interpretată de Drescher, a cărei viaţă se schimbă total când Peter, cel cu care a fost căsătorită timp de 18 ani, îi mărturiseşte că este homosexual.

Cei doi divorţează, dar situaţia financiară îi forţează să continue să trăiască împreună. Sitcomul se concentrează pe încercările lui Fran şi Peter de a se acomoda cu noile condiţii ale relaţiei lor.

A fost violată chiar sub privirile soțului ei

Scenariul serialului a fost inspirat chiar din viața ei și a soțului ei și încercările de a trece peste probleme cu care s-au confruntat în mariaj. Potrivit Huffington Post, Drescher şi fostul ei soț, Marc Peter Jacobson  au format un cuplu încă din timpul liceului şi au fost căsătoriţi timp de 20 de ani înainte ca Peter să îi mărturisească lui Fran că este gay, în urma unei călătorii pe care a făcut-o cu scopul de a se descoperi pe sine.

Însă, celebra Nanny a povestit recent împreună cu fostul ei soț, într-un interviu pentru „Studio 10” că cel mai traumatizant episod din viața lor a avut loc în urmă cu 30 de ani, când apartamentul lor din Los Angeles  a fost invadată de niște bărbați înarmați, care le-au jefuit casa, într-un mod extrem de violent.

Mai mult,  aceștia au violat-o pe Fran și pe o prietenă de a ei, care se afla în vizită. Și asta, în timp ce soţul actriţei a fost şi el atacat, legat şi forţat, sub amenințarea armelor,  să asiste la agresarea soției sale.

Fran Drescher va fi din nou „Dădaca” într-un film ce se dorește o continuare a celebrului serial

Cu toate acestea, Fran Drescher participa frecvent la evenimente mondene și, chiar dacă a trecut prin clipe grele, este fotografiata mereu cu zâmbetul pe buze. Mai mult, vedeta a dezvăluit săptămâna aceasta într-un interviu  pentru ETonline că în prezent este în discuții pentru o adaptare cinematografică a îndrăgitului sitcom din anii ’90, care va relua de unde s-a oprit serialul.

„Se vorbește despre un film… suntem în faza de discuție acum cu compania noastră-mamă, Sony”, a spus Fran Drescher pentru ET, la evenimentul Variety Power of Women din Los Angeles. „Filmul va fi probabil mai mult în prezent și va încorpora personaje noi.”

„Dădacă” s-a bucurat de succes timp de șase ani, din 1993 până în 1999, iar serialul s-a terminat după ce îndrăgita dădacă Fran Fine, jucată de Fran Drescher, s-a măritat cu șeful ei , Maxwell Sheffield, interpretat de actorul Charles Shaughnessy.